Subiectul alunecărilor de teren a fost mereu unul spinos. Prea des ne îndreptăm cu toții atenția înspre știrile care ne arată cum case au fost înghițite din nou de ape, cum inundațiile au măturat din calea lor construcții importante, cum terenul a destabilizat în calea lui locuințe, familii, vieți.
Din păcate, pentru regiunea Oltenia acest fenomen este unul familiar, de asemenea. Cunoaștem sate care se confruntă cu problema alunecărilor de teren și care încearcă să găsească soluții de câțiva ani deja.
Ce este de făcut? Știați că serviciile de monitorizare geotehnică sunt parte din soluție? Cine trebuie să ia măsuri? Am întrebat-o despre toate acestea pe doamna Mariana Garștea, specialist în monitorizare geotehnică și structurală și în soluții pentru transformarea digitală a mediului construit. Mariana Garștea este și Directorul General al unei companii care chiar cu acest lucru se ocupă: oferă expertiză și soluții digitale pentru sănătatea mediului construit.
Iată ce ne-a explicat.
- Dacă analizăm situația mediului construit local, vedem că alunecările de teren afectează puternic case, drumuri, sate întregi (Satul Dâmbova și Seciurile sunt două exemple relevante). Care este soluția corectă pentru a preveni astfel de situații?
Îmi sunt cunoscute din mass-media exemplele pe care le menționați și poate multe altele din zonă.
Așa cum spunem mereu atunci când vine vorba despre protejarea mediului construit în fața unui fenomen cum este cel al alunecărilor de teren, este nevoie de o înțelegere în profunzime a situației. Ceea ce înseamnă că, mai întâi, se cere o analiză a zonelor sensibile, un studiu care să ne arate exact care este situația în teren.
Apoi, este nevoie de un program de monitorizare geotehnică a zonei respective, a construcțiilor și a infrastructurii care pot fi afectate si bineînțeles, soluțiile potrivite pentru stabilizarea zonei date.
Mai mult decât atât, dezvoltarea tehnologiei și evoluția soluțiilor ne permit astăzi să avem la dispoziție soluții digitale prin care să monitorizăm o anumită zonă, încât să intervenim proactiv, să luăm decizii înainte să lovească dezastrul, să avem acces la date în baza cărora autoritățile să poată lua măsuri clare și în timp util
Ce este important de spus este că, în general, de prea multe ori situațiile de acest fel sunt tratate superficial sau neluate în serios. Nu sunt suficiente inspecțiile vizuale făcute o dată pe lună sau mai rar, nu sunt suficiente studiile făcut din birou (fără legătură directă cu realitatea din teren sau cu date eronate), nu sunt suficiente intervențiile retroactive, nu folosesc nimănui reparațiile făcute să reziste până la următoarea alunecare de teren mai puternică.
Însă, pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, este nevoie și de deschidere față de nou și față de tehnologie, precum și de specialiști cu adevărat profesioniști pe care să ne bazăm.
- Înțelegem că foarte multe dintre soluțiile care ar ajuta la protejarea și sănătatea mediului construit local (și nu numai) sunt acum de natură digitală. Credeți că este pregătită administrația locală pregătită să adopte un astfel de model? Care sunt beneficiile lui?
Primesc deseori întrebarea legată de „cât de pregătiți suntem” ca țară, ca administrație locală, ca factori de decizie.
Sunt de părere că trebuie doar să facem pasul. Inovația este uneori privită cu ochi mai reticenți; doar de-asta este inovație. Însă pot să spun că există în România specialiști foarte bine pregătiți în acest sens, iar acesta este deja un pas extrem de important.
Pe de altă parte, vorbim despre soluții deja demonstrate în nenumărate contexte, care sunt folosite și adoptate la scară largă în afară. Știu că încrederea uneori se dobândește destul de greu, iar rezistența la schimbare este omenească, cu toții ne lovim de ea într-o măsură sau alta.
Însă cred și că ne îndreptăm puternic spre înțelegerea faptului că avem o infrastructură care trebuie întreținută corespunzător și protejată; că nu ne mai permitem să pierdem fonduri din bugetul de stat apelând la soluții de avarie sau la reparații atunci când e prea târziu; că standardele de calitate cresc și că organizațiile internaționale pun presiune pe România să devină conștientă în ce privește sănătatea mediului construit și măsurile care trebuie luate în acest sens.
Iar toți acești factori depind și de integrarea tehnologiei, ce poate fi un aliat foarte bun în situații de risc major, cum ar fi alunecările de teren. Beneficiile? Sunt enorme: erorile umane sunt înlăturate sau reduse considerabil, totul poate fi urmărit și gestionat remote, se primesc alerte în timp real atunci când există vreun pericol, se pot face planuri de intervenție proactivă, iar toți decidenții au acces non-stop și transparent la evoluția proiectului.
Toate acestea se traduc în cele din urmă în economisire și eficientizare: de timp, de resurse, de bugete. Și, bineînțeles, în evitarea unor tragedii majore: evacuări de persoane, case distruse, drumuri afectate, ca să amintesc doar câteva.
Restul depinde doar de cât de mult și cât de devreme deschidem ochii față de această realitate.
- Ce presupune, mai concret, monitorizarea geotehnică și cum se face? Cine sunt decidenții care trebuie să ia în calcul o astfel de soluție și cât de complicată este implementarea ei?
La baza acestui demers ar trebui să stea studiile de teren, care sunt absolut obligatorii: studiile geotehnice și de geofizică aplicată, dar care să meargă în mod obligatoriu până la adâncimea potrivită, astfel încât să monitorizăm corect și relevant alunecarea de teren. După ce avem aceste informații, este necesară implementarea unui program de monitorizare geotehnică a alunecării de teren și, bineînțeles, de monitorizare structurală a construcțiilor din zona afectată, toate coroborate astfel încât să avem o imagine globală a fenomenului și astfel încât autoritatea gestionară să poată avea un proces decizional bazat pe informații și acțiuni concrete.
De asemenea, este extrem de important să existe un proces de informare continuă a proprietarilor din zonele afectate. În acest moment, nivelul tehnologiei ne permite „să nu mai fim surprinși”.
Acest tip de exercițiu și proces nu ar trebui să lipsească din niciun demers major de construire și este responsabilitatea celui care îl inițiază: proprietar, dezvoltator sau gestionar de infrastructură.
În cazul proiectelor menționate de dvs. mai sus, administrației locale îi revine această misiune de a menține sănătatea mediului construit și de a se asigura că vorbim despre construcții sigure și protejate în fața riscurilor.
- De ce credeți că e nevoie și ce ar trebui să se schimbe, ca să nu mai existe situații ca cele cu care se confruntă Oltenia?
Cred că este nevoie de o mai mare deschidere și dorință de a construi durabil. Atât timp cât ne punem mai des întrebarea „ce pot să fac încât situații dezastruoase să nu se mai întâmple?”, răspunsul și soluțiile apar cu siguranță sau cel puțin apare preocuparea de a le căuta, de a porni de undeva.
Este nevoie de o mentalitate care să ne ducă acolo, de voință și interes mai mari pentru bunăstarea comunității, pentru gestionarea eficientă și înțeleaptă a bugetelor, pentru o grijă reală față de ceea ce lăsăm în urmă. Restul se rezolvă apoi.
