Roberto Kuzmanovic lansează HOUSE of Media & Publishing, sub egida brandului RKEVOlution. Descoperă cum te poate ajuta și pe tine pentru îndeplinirea obiectivelor afacerii tale!
Scurt istoric House of Media & Publishing
După o vastă experiență în mediul online, însumând o vechime ce datează din 2010 până în prezent, în domeniile de comunicare, management și marketing, antreprenorul Roberto Kuzmanovic a decis să dea startul evolutiv al activităților sale în cadrul HOUSE of Media & Publishing RK EVOLUTION.
Compania s-a dovedit a fi așteptată atât de colaboratori sau clienți deja existenți, în cadrul unor companii partenere, cât și de către o nouă gamă de clienți cu care avea să pornească la drum lung. Deloc străin de mediul antreprenorial în care aparent debutează, a demonstrat că profesionalismul, calitatea și devotamentul față de clienți îi conturează viitorul unui brand capabil să cunoască succesul, chiar și în condiții nefavorabile datorate evenimentelor sociale naționale recente.
Obiective HOUSE of Media & Publishing by Roberto Kuzmanovic
Printre obiectivele vizate de către HOUSE of Media & Publishing RKEvolution se numără impactul social pozitiv pe care speră să-l genereze în următorii ani, nelimitându-se fără dar și poate la acțiuni caritabile, donații, implicări în activități culturale și educaționale.
Evolution through communication – devenit slogan al companiei – reprezintă un concept, o filosofie transferată companiei de către autodidactul Roberto Kuzmanovic. Plecând de la premisa că totul în jurul nostru este comunicare, aceasta existând în variate forme mai mult sau mai puțin cunoscute, reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale evoluției noastre ca specie.
Înțelegându-i-se importanța comunicării, viziunea antreprenorului de a contribui la standardizarea calității informațiilor devine un motto pentru brand.
Cum te poate ajuta HOUSE of Media & Publishing RK Evolution?
După cum ai dedus, valori precum etica, integritatea, angajamentul și creativitatea sunt magistrale pentru brand, astfel încât calitatea și profesionalismul sunt derivate ale beneficiilor serviciilor pe care ți le oferă ca și garantat.
Dacă reprezinți o companie și dorești să te asiguri că modul de comunicare al acesteia va duce spre o evoluție a afacerii tale, RK Evolution este opțiunea viabilă.
Cu o gamă variată de servicii de comunicare, de la copywriting până la comunicări de criză, interne sau pentru presă, Roberto Kuzmanovic reprezintă nu doar o soluție privind comunicarea orientată spre succesul companiei tale, ci și un partener de încredere cu ajutorul căruia – practic – îi poți asigura afacerii tale un departament complet pentru comunicare.
Media Agency – UPGRADE YOUR BUSINESS EVOLUTION
Media Agency RK Evolution – este capabilăsă furnizezeservicii de management al comunicării & marketing-ului în toate mediile vizate de către compania ta, precum mediul digital, radio, tv sau outdoor, în formate eficiente atât pentru prind sau digital, cât și pentru audio sau foto-video.
Cu Media Agency, în România, afacerea ta poate dispune de toată gama de servicii la un loc pentru evoluția brandului, respectiv companiei tale! Accesează link-ul și descoperă serviciile HOUSE of Media & Publishing.
În încheiere… Istoria ne arată că orice companie este orientată spre a face profit. Unele într-un timp record, dar statisticile ne arată pe de altă parte că sunt foarte multe alte firme care au falimentat sau sunt plafonate în niște venituri pe care nu le pot mări. Pentru că nu totul este despre profit, ci despre impactul calității pe care fiecare companie îl poate crea în viețile oamenilor. Ori acest lucru este asigurat negreșit de către o strategie care clarifică și comunică eficient obiectivele companiei.