Chiar dacă a fost chemat luna aceasta să dea explicații într-un dosar de conflict de interese administrativ, Marius Screciu a fost reales primar la Drobeta Turnu Severin din partea PSD.
În data de 26 mai 2016 ANI a publicat următorul mesaj:
„În perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin, din data de 31 mai 2013, în baza căreia, a fost încheiat la data de 14 octombrie 2013 un contract de închiriere între Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin – în calitate de locator (unitate administrativ – teritorială în cadrul căreia SCRECIU MARIUS-VASILE deține funcția de viceprimar), și filiala județeană (jud. Mehedinți) a unui partid politic, în calitate de locatar, spațiul fiind atribuit în folosință pentru desfășurarea activității specifice a organizației municipale Drobeta Turnu Severin a partidului politic în cadrul căruia Screciu Marius-Vasile deține funcția de președinte.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/ 2001 și art. 75, lit. b) din Legea 393/2004.” (sursa: integritate.eu)
Deocamdată Screciu n-a fost declarat incompatibil cu funcția de primar. Se așteaptă o decizie din partea ÎCCJ.