Iarna se apropie cu pași repezi și gândul la vacanță îți dă târcoale din ce în ce mai des. Anul acesta a fost special din mai multe puncte de vedere, iar dacă în vara nu te-ai bucurat așa cum se cuvine de zilele libere, poate în vacanța de iarna vei încerca ceva inedit pentru a păstra tânăr spiritul de aventură.
Așadar, încearcă și tu ceva nou anul acesta!
Snowboarding-ul este un sport relativ tânăr, apărut prin anii ’60 în America și inventat de un inginer ce a transformat schiurile în ceva mai distractiv. A legat cu frânghie două dintre acestea și a încercat să se dea pe zăpadă cu ele, folosind funia pentru a controla direcția.
Până în anii ’80, snowboarding-ul a fost interzis pe pârtiile de schi, fiind considerat periculos. Totuși, el a căpătat din ce în ce mai multă popularitate, mai ales în rândul tinerilor care au început să caute și să prefere stațiunile ce permiteau accesul cu acest nou tip de echipament.
Treptat, tehnicile de alunecare cu snowboardul s-au perfecționat, au apărut profesori, competiții, iar, în prezent, acest sport a fost acceptat la Jocurile Olimpice de iarnă.
În plus, s-au făcut și statistici, iar Comisia de Siguranță a Produselor de Consum din SUA a catalogat leziunile provocate accidental din snowboarding ca fiind mult mai ușoare decât cele din schi.
În orice caz, nici schi-ul nici snowboarding-ul nu ar trebui practicate fără echipament de protecție. Așadar, dacă vrei să îl încerci și tu, vei avea nevoie de cască, ochelari, mănuși, precum și de protecție termică.
Dacă ești în căutare de haine potrivite, cele mai indicate sunt gecile pentru snowboard de la Boarders a căror calitate se face resimțită zilnic pe pârtie, având protecții de zăpadă detașabile ce se prind direct de pantalon și care îți vor asigura tot confortul de care ai nevoie.
Mai mult decât atât, ai nevoie și de o bună condiție fizică. Pentru că cele mai multe accidentări se întâmplă din cauza pierderii controlului, înainte de a ajunge pe pârtie, asigură-te că ești în formă, pentru a evita entorsele sau durerile musculare. Există o serie de exerciții pe care le poți face pentru a încălzi corespunzător musculatura.
Dacă ești la început și te visezi deja făcând cascadorii, este bine să-ți temperezi puțin entuziasmul și să iei câteva lecții cu un profesionist experimentat, care să te învețe regulile principale ale acestui sport și, mai ales, cum să cazi. Chiar dacă poate suna ciudat, este foarte important să știi cum să îți poziționezi corpul atunci când îți pierzi echilibrul.
Mai întâi vei exersa acest lucru la viteze mici, pentru ca mai apoi să le poți stăpâni și la viteze mai mari. În plus, îți vei da seama și care este piciorul dominant, pentru că acesta va fi cel care va sta în față pentru a menține direcția.
În concluzie, snowboarding-ul poate fi o activitate extrem de distractivă anul acesta pe pârtie. Nu rata ocazia de a încerca ceva nou, mai ales că vei prinde foarte repede mișcările de bază. Ai grijă, totuși, pentru că adrenalina creează dependență!
Sursa foto: Shutterstock.com