vineri, septembrie 30, 2022
AcasăBusinessArticolele promoționale personalizate, ideale pentru fiecare companie care se respectă

Articolele promoționale personalizate, ideale pentru fiecare companie care se respectă

Obiectele promoționale personalizate au o abilitate deosebită de a impresiona și genera un impact pozitiv asupra imaginii companiei, mai exact a brand-ului. Folosirea lor reprezintă unul dintre cele mai eficiente metode de marketing, ce are scopul de a ajunge la un public mai larg cu costuri mici.

Totul a început în anul 1789, când echipa campaniei prezidențiale a lui George Washington a folosit butoni de cămașă pe post de obiecte promoționale. Succesul a fost unul garantat.

Astfel de obiecte măresc rata de răspuns a campaniilor de promovare, atât în mediul online cât și în cel offline. Chiar dacă ne aflăm deja în viitor, asta nu înseamnă că trebuie să dăm la o parte metodele ce au funcționat cu succes ani de zile.

Eficiența produselor promoționale

S-au realizat studii numeroase pe baza acestor acțiuni de atragere și fidelizare a publicului țintă, obținându-se rezultate spectaculoase ce pot fi folosite ca și argumente în cazul în care cineva ne contrazice asupra eficacității obiectelor promoționale personalizate.

85% dintre cei ce vor primi un produs, vor avea tendința să cumpere ceva de la compania ce le-a oferit articolul promoțional. 53% dintre cei ce primesc un astfel de obiect, îl vor utiliza cel puțin o dată pe săptămână. 88% dintre cei care primesc un produs, își vor aminti numele companiei sau brand-ul care le-a oferit materialul, iar o persoana din 4 va purta obiectul promoțional.

Desigur, există materiale promoționale ce au funcționat mai bine. Totuși, eficacitatea lor depinde mult de țară, de domeniu și de audiența pe care ne focalizăm. 31%  dintre produsele cele mai bune sunt cele purtabile, urmate de instrumentele de scris, genți, calendare și accesorii de birou.

De exemplu, dacă alegem un stick USB ca și produs de promovare, pe lângă că se poate inscripționa, se mai poate încărca pe acesta niște fișiere ce pot descrie brandul. Utilitatea materialelor promoționale este un alt aspect de care trebuie să se țină cont.

Atunci când apelați la această strategie de marketing prin obiecte promoționale trebuie să vă gândiți la efectul lor pe termen lung. Atât timp cât oferiți materiale de calitate superioară, persoanele care intră în posesia acestora le vor folosi pentru o perioadă îndelungată. În tot acest timp vor fi observate de către lumea din jur care vor reține brand-ul și-l vor asocia cu o anumită nevoie sau problemă.

În momentul în care persoanele care au numele brandului în minte vor întâlni nevoia respectivă, va apela la serviciile sau produsele oferite de brandul respectiv. Aceasta este cea mai eficientă formă de promovare pe termen lung. Fiecare persoană care ajunge să asocieze un brand cu o nevoie este un client important.

Utilitatea produselor promoționale personalizate

Calitatea și importanța articolelor promoționale pe care le oferim într-o campanie de promovare sunt niște aspect la fel de importante. Spre deosebire de reclamele de la radio sau de la TV, care vor dura câteva secunde, obiectele promoționale se vor folosi un timp îndelungat de timp. Un stick ce nu se strică după prima utilizare poate fi un exemplu concret de un produs calitativ.

Această metodă de publicitate va avea capacitatea de a ajunge în inimile oamenilor, fără să fie necesară o investiție mult prea mare. Campania poate fi mai ieftină decât o reclamă la televizor.

De obicei, aceste produse promoționale nu se vor păstra în tăcere. Oamenii și le vor prezentă unii la alții, mai ales că le-a creat o stare de bine în care s-au simțit apreciați. Astfel, mesajul tău va putea ajunge la cât mai multă lume.

Cu toate acestea, perspectiva unui marketing trebuie gândită cât mai atractiv și creativ posibil, astfel orice companie va putea stimula decizia de cumpărare a unui client sau potențial consumator.

Produsele ajută la creșterea gradului de conștientizare a prezenței brand-ului tău pe piață, dar și interesul pentru finalizarea procesului de cumpărare.

Astfel de produse promoționale vor fi mereu o variantă mai actualizată a clasicelor cărți de vizită. Ele vor transmite valorile și preocupările companiei în general, fiind reprezentarea clară a firmei, motiv pentru care va fi necesar să acordăm o atenție deosebită în procesul de realizare a lor.

Prin acestea veți putea atrage loialitatea partenerilor, dar mai ales a clienților, fiind unul dintre obiectivele cheie pentru care și astăzi funcționează această metodă de marketing.

În momentul actual, mai multe companii de la noi din țară folosesc articolele promoționale pentru a atrage mai mulți clienți, dar și pentru a atrage viitori candidați pentru posturile libere din cadrul companiei.

poate te intereseaza si:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Farmacia online Dr.Max

Crama Zoresti - Dealu Mare
Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !

Cele mai citite

comentarii recente