Padbol Junior Cup, la cea de-a doua ediție
În weekendul 30-31 iulie, Padbol Junior Cup s-a desfășurat la Timișoara.
Este vorba despre o a doua ediție a unui eveniment sportiv organizat de clubul sportiv Padbol Banat împreună cu Shopping City Timisoara, sub egida Padbol Romania.
La startul celei de a doua ediții s-au aflat 32 de sportivi de la diferite cluburi de fotbal din județ. Politehnica Timișoara Femina, Politehnica Timișoara, Academia Ripensia, LPS Banatul, C.S. Phoenix Buziaş, CSM „Vulturii” Lugoj, Juventus Colterm Timisoara.
Padbol Junior Cup a fost un eveniment oferit gratuit juniorilor. În plus, acestia au beneficiat și de antrenamente gratuite in baza Padbol Timisoara. Ziua de sâmbătă a fost ziua calificării în etapele superioare ale competiției. După 24 de meciuri pentru departajare, cele mai bune 8 echipe s-au calificat și au jucat duminică 31 iulie, în sferturi, semifinale și finale.
Au fost două zile de sport și distracție, la finalul carora au fost premiați nu doar cei aflați pe podium, ci absolut toți participanții.
Din Oltenia, printre juniorii care au incercat padbolul se numără cei de la Academia de Fotbal Gică Popescu, Fotbal Club Chiliman, Viitorul Iulius Craiova
Padbol la Academia Hagi
De ce atat de mulți copii la padbol? Pentru că tehnica se dezvoltă încă de la cele mai fragede vârste, iar ședințele de pregătire de padbol contribuie din plin la îmbunătățirea calităților jucătorilor de fotbal.
Conștienți de beneficiile pe care le aduce jocul de padbol, conducerea Academiei Hagi a considerat, încă din 2018, că este necesar să aducă un teren de padbol în incinta bazei de pregătire de la Ovidiu. Antrenorii din cadrul Academiei Hagi au suplimentat ședințele de pregătire ale juniorilor cu vârste între 9-13 ani cu exerciții pe terenul de padbol. Datorită acestor antrenamente, micii fotbaliști și-au dezvoltat reflexele, și-au îmbunătățit condiția fizică și coordonarea motorie.
Padbol-ul prezintă o mulțime de alte beneficii: ajută la menținerea în formă a sportivului, ajută la întărirea articulațiilor, permite dezvoltarea musculaturii trenului inferior, combină efortul aerob cu cel anaerob, îmbunătățește condiția fizică, dezvoltă reflexele jucătorilor, contribuie la o bună coordonare motorie și, nu în ultimul rând, este un exercițiu intens pentru creier.
Mai multe detalii despre padbol, orașele în care există deja terenuri, și despre evenimentele marca Padbol, pe site-ul oficial Padbol Romania
Urmează Cupa României la Padbol!
Cupa României este cel mai important eveniment sportiv național al comunității Padbol România, care de la an la an devine tot mai puternică! Se pregătește un eveniment deosebit, puternic mediatizat, cu meciuri transmise în direct și însoțite de un comentariu de specialitate.
La eveniment se pot înscrie echipe din toată țara, sistemul de joc fiind format din meciuri de calificare (grupe), meciuri eliminatorii (optimi/sferturi), si fazele finale.