Două sortimente de vinuri roșii (din soiul Fetească Neagră- „Gaudeamus” și din soiul Merlot- „Alumni”) care au fost obținute din producția proprie realizată la Stațiunea Didactică „Banu Mărăcine” din cadrul Universității din Craiova au primit medalia de argint la competiția organizată la Universitatea din Maribor, în luna iunie acestuo an în localitatea Meranovo, din Slovenia. Juriul internațional a trebuit să evalueze un număr de 50 de vinuri care au fost produse de către 14 universități din state precum Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Slovenia, România,Cehia, Franța, Italia.
Decernarea premiilor s-a realizat la 11 noiembrie 2022, în cadrul „Conferinței Rectorilor din Regiunea Dunării”, unde au fost 70 de participanți din toate regiunile.
Pe pagina sa de Facebook, Universitatea din Craiova a precizat: „Aceasta este prima participare a vinurilor Stațiunii Didactice „Banu Mărăcine” la o competiție internațională, după recenta modernizare a liniilor de vinificație și îmbuteliere.”