luni, ianuarie 17, 2022
AcasăActual„CAZUL TUDOR VLADIMIRESCU” , piesă de teatru în premieră la Teatrul Național...

„CAZUL TUDOR VLADIMIRESCU” , piesă de teatru în premieră la Teatrul Național Radiofonic

Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat în premieră „Cazul Tudor Vladimirescu”. Este o piesă- spectacol prilejuită de momentul istoric epocal al Bicentenarului Tudor Vladimirescu. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Prima parte a fost difuzată  luni, 29 noiembrie 2021. A doua parte va fi difuzată marți, 30 decembrie 2021, de la ora 23.05, la Radio România Actualități.  Radio România Internațional va difuza cele două părți pe 22 și 29 ianuarie 2022, de la ora 23.00.

Scenariul radiofonic și regia artistică sunt semnate de  Gavriil Pinte. Muzica poartă semnătura lui Andi Dumitrescu. Versurile aparțin autorilor Lucian Vasilescu și Gavriil Pinte.

Din distribuție fac parte : Mihai Rădulea, Oana Marinescu, Cosmin Brehuță, Eugen Titu, Mădălina Ciobănuc, Monica Sfetcu, Georgiana Enache, Cornelia Diaconu, Adelina Puzdrea, Luminița Șorop, Lulu Trăsnea, Simona Urs, Ion Alexandrescu, Dan Calotă, Pompiliu Ciochia, Bogdan Constantin, Cristinel Dobran, Dan Dobroiu, George Drăghescu, Vlad Fiu, Sorin Giurcă, Iulian Marinescu, Tedi Popescu, Vlad Rădulea, Adrian Șerban.

Consultant în probleme de istorie a fost istoricul Gheorghe Gorun. Pregătirea muzicală a fost asigurată de Alina Lăcătușu. Asistența tehnică a fost asigurată de Nicolae Subotin și Ciprian Ion. Regia de studio a fost asigurată de Milica Creiniceanu. Regia muzicală a apraținut lui Stelică Muscalu. Regia tehnică a fos asigurată de ing. Mirela Georgescu. Redactorul și coordonatorul de proiect a fost Magda Duțu.

Regizorul Gavriil Pinte a declarat: „În condițiile în care identitatea umană este o valoare tot mai frecvent discutată – iar din identitatea umană face parte și componenta națională – am intenționat să realizăm un spectacol care să aibă în prim plan identitatea unui erou al neamului, controversat, dar erou. Fără aportul lui, românii nu s-ar fi întors la domnii pământene și armată națională decât cine știe când.

Aportul său și al Revoluției pe care a condus-o au fost esențiale pentru începuturile României moderne. În condițiile în care aplecarea asupra istoriei naționale este insistent depreciată și chiar ironic descurajată, am gândit o privire asupra lui Vladimirescu însoțită de muzică; o muzică de extracție folclorică dusă în expresivități etno-folk-rock. Considerăm că o astfel de muzică poate fi un mijloc de a atrage acele segmente de public pentru care istoria riscă să rămână o zonă aridă și, prin urmare, ocolită. Dar muzica nu are numai menirea de a atrage publicul și a face subiectul mai accesibil, muzica este o componentă organică a întregului spectacol, o marcă stilistică a sa – când unii dintre noi (nu toți) nu mai pot vorbi, când nu știu sau nu pot să spună ceea ce e de nespus / inexprimabil, atunci ei cântă; când Vladimirescu este judecat de cei ce i-au decis deja sentința/asasinarea, când e nevoit să răspundă la acuzații false, el cântă. Așadar, o muzică special compusă pentru acest spectacol. Versurile cântecelor sunt create de poetul Lucian Vasilescu. Știm că uneori Vladimirescu a fost idealizat, mortificat în clișee. Nu am intenționat să facem un spectacol patetic, dar, totodată, a fost departe de noi orice gând parodic, orice mijloc de a îl ironiza și duce în derizoriu pe marele pandur. Ne-a interesat un erou care, mai înainte de orice, a fost om. Dar un om care a jucat un rol istoric de primă mărime și a ajuns erou național. Scenariul surprinde aspecte din viața publică a lui Vladimirescu, împletite cu aspecte din viața lui privată, împreună alcătuind ceea ce s-ar putea să fi fost cu adevărat el, un om viu. Nu există un text dramatic, cât de cât viabil, despre Tudor Vladimirescu. A fost necesară alcătuirea unui astfel de scenariu. Mi-am asumat această alcătuire.

Se cunoaște faptul (acreditat istoric) că Vladimirescu a fost capturat de către adversarii eteriști, dus la Târgoviște, unde s-a încropit un tribunal/complet de judecată, i s-a intentat un proces, a fost judecat strâmb, torturat și asasinat. Scenariul pleacă de la acest proces. În cele câteva luni în care s-a derulat, de fapt, istoria lui Vladimirescu (din iarnă până în luna mai a anului 1821), conducătorul pandurilor și al Revoluției a instituit o adevărată stare de urgență, iar într-un astfel de regim se pot înfăptui și greșeli, dar și fapte remarcabile; într-un astfel de climat evenimentele se supun voinței unui om, alteori nu. Acesta este un aspect cu real potențial dramatic. Un personaj simbolic prezent în spectacol este Revoluția. Această Revoluție a deschis porțile României moderne”.

poate te intereseaza si:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Farmacia online Dr.Max

Crama Zoresti - Dealu Mare

Cele mai citite

comentarii recente