Copilăria este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții. Orice părinte își dorește ca și copilul lui să se bucure de primii ani de viață, descoperind lumea din jurul său într-un mod sigur și foarte creativ. Cu cât aceștia petrec mai mult timp în natură și socializează cu alți copii de aceeași vârstă, cu atât se simt mult mai bine în compania viitorilor lor prieteni. În timp ce jucăriile și obiectele pe care le primesc în dar joacă un rol esențial în dezvoltarea lor, alegerea acestora poate să fie o bătaie de cap atât pentru părinți, cât și pentru prieteni. Cu scopul de a veni în ajutorul tău, am pus la punct un ghid cuprinzător cu privire la trei activități ideale pe care copiii tăi le pot realiza în timpul liber!
- Desenatul și pictatul
Cei mai mulți dintre copii adoră să deseneze și să picteze. În primii ani de viață, mulți dintre ei își expun operele direct pe perete, motiv pentru care mulți dintre părinți au dificultăți în ceea ce privește curățarea urmelor de desen și de acuarelă. Potrivit specialiștilor, aceste două activități sunt extrem de benefice pentru copii, întrucât îi ajută să își dezvolte foarte mult creativitatea, precum și să se exprime. În cazul în care cei mici încă preferă pereții ca fundament pentru desenat și pictat, poți oricând să aplici pe aceștia foi mari de desen, astfel încât copiii tăi să se poată exprima după bunul plac. În același timp, păstrezi pereții în siguranță, fără să fie nevoie să zugrăvești prea curând locuința. De asemenea, în momentul în care foile de desen sunt pline de culori, poți să le înlocuiești cu unele noi și să păstrezi creațiile celor mici de-a lungul anilor.
- Jucăriile de tip Lego
În funcție de vârsta copilului tău, acesta se poate bucura de jucării Lego potrivite anilor săi. În conformitate cu studiile realizate pe copii, aceștia își dezvoltă foarte multe abilități prin intermediul jocurilor de tip Lego. Atât dexteritatea, cât și multe dintre capacitățile lor vor putea fi îmbunătățite de la o zi la alta, folosind micile părți pentru a construi o figurină de care să fie mândri. În același timp, un alt avantaj oferit de jucăriile Lego este acela de a le putea folosi pentru a-și dezvolta creativitatea după bunul plac. Cu ajutorul acestora, micuții tăi vor putea să își facă propriile figurine, întocmai așa cum își doresc.
- Căsuță în copac
Printre cele mai mari dorințe ale copiilor este să se poată juca într-o căsuță în copac. Chiar dacă nu avem la dispoziție întotdeauna copacul ideal, putem apela la o casuta pentru copii pentru exterior. În funcție de modelul dorit, micuțul tău se va putea juca împreună cu prietenii lui, în propria lor căsuță, realizată în conformitate cu dimensiunile lor. Multe dintre aceste modele le vei putea găsi direct pe wawababy.ro, la preț bun și de calitate superioară. În același timp, potrivit politicii de retur pusă la dispoziție pe site, orice client are posibilitatea să returneze produsul achiziționat în termen de 14 zile calendaristice de la plasarea comenzii.
Oferă-le copiilor tăi posibilitatea de a realiza activități ideale în timpul liber, având la dispoziție cele mai bune instrumente!