După cinci ani de la intrarea în insolvență, luni, 29.03.2021, furnizorul de căldură al orașului Craiova a intrat în faliment.
Angajaţii vor primi un preaviz de cel puţin 20 de zile lucrătoare şi vor ajunge în şomaj. Căldura craiovenilor rămâne la mâna lichidatorului judiciar şi a creditorilor cu precădere la mâna CE Oltenia.
„Se vor lua măsurile prevăzute de lege în scopul lichidării activelor debitorului. În primul rând, angajaţii vor primi un preaviz de 20 de zile şi vor fi trimişi în şomaj. Activele termoficării vor fi inventariate, apoi evaluate şi într-un final valorficate. Societatea este dizolvată. Nu pot să spun ce se va întâmpla cu furnizarea agentului termic. CEO este cel care va lua deciziile în acest sens, dar cu siguranţă din acest moment dacă nu se plăteşte furnizorului nu se furnizează. Eu am ridicat hotărârea de la instanţa de judecată, urmează să schimbăm la bancă specimenul de semnătură. Inventarierea va dura o lună de zile. Nu ştiu dacă ulterior, angajaţii de la societatea intrată în faliment vor fi angajaţi la noua societate. Aşa cum nu pot eu să decid ce se va întâmpla cu furnizarea căldurii în oraşul Craiova”, a precizat Maria Somnea, lichidator judiciar.