sâmbătă, noiembrie 27, 2021
AcasăActualSpyridon Sfetas, ilustru balcanolog grec a decedat

Spyridon Sfetas, ilustru balcanolog grec a decedat

Spyridon Sfetas, ilustru balcanolog grec a trecut în neființă la numai 61 de ani din cauza unei boli incurabile care l-a răpus fulgerător în plină putere creatoare.

Spyridon Sfetas era un prieten al României dar și al Olteniei. Un balcanolog strălucit, Spyridon Sfetas a învățat toate limbile balcanice. S-a născut în 1960, în Kilada, Larissa în Thessalia. Thessalia este regiunea de origine a unui alt celebru grec care a trecut prin Craiova, revoluționarul, gânditorul grec Rigas Pherraios Velestinos.

A făcut studii strălucite de Istorie și Filologie la Universitatea „Aristotel” din Thessaloniki. Din 1984, până în 1991, a studiat intensiv filologia balcanică și istoria balcanică. În 1991, la prestigioasa Ludwig Maximilian Universitat din Munchen, și-a susținut cu succes Doctoratul pe tema deosebit de importantă a „Chestiunii Macedonene”.

Și-a început cariera în cercetare în 1993, la Institul de Studii Balcanice din Thessaloniki. A intrat apoi în învățământul universitar, din 1999, la Universitatea „Aristotel” din Thessaloniki, la Facultatea de Istorie și Filosofie, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, de la lector universitar, până la rangul de profesor universitar. Dintre toate prelegerile și cursurile sale, cel mai important în memoria celor care l-au cunoscut, a rămas Istoria Balcanilor de la cucerirea otomană până la finalul Războiului Rece (1354-1989).

Am avut ocazia să-l cunosc de mai multe ori la Craiova, oraș pe care îl iubea, prin intermediul profesorului Apostolos Patelakis. La invitația lui Apostolos Patelakis, regretatul profesor Spyridon Sfetas a susținut mai multe prelegeri de înaltă ținută academică la conferințe internaționale desfășurate la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

Regretatul profesor Spyridon Sfetas cunoștea perfect limba română și vorbea în limba română de fiecare dată când avea ocazia.

În urma lui rămân numeroase lucrări de prestigiu publicate, dar și multe proiecte la care lucra până când a fost răpus de necruțătoarea boală incurabilă cu care s-a luptat câteva luni dar care l-a răpus din păcate.

Profesorul Apostolos Patelakis, sub îndrumarea căruia Spyridon Sfetas a învățat limba română în cadru organizat la Thessaloniki,  a postat pe o rețea de socializare următorul mesaj:

Ieri, 21 noiembrie 2021, prietenul Spyridon Sfetas (61 de ani) cel mai important istoric grec în ceea ce privește studiul istoriei popoarelor balcanice, a adormit pentru totdeauna. Pe Spyridon l-am cunoscut acum două decenii, pe vremea când învăța limba română cu mine la Școala de limbi Balcanice din Salonic. De atunci am început să colaborăm, el fiind foarte interesat de istoria României și de relațiile greco-române. Treptat și printr-o muncă neîncetată a urcat toate treptele universitare ajungând profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității Aristotel din Salonic. A fost un pedagog înnăscut, un cercetător de talie europeană, cu o operă impresionantă. Cunoștea toate limbile balcanice și binențeles franceza, germana și engleza. În glumă îi spuneam că știe mai multe limbi decât lingviștii.

Spyridon și-a dedicat toată viața studiului istoriei. N-a dorit să-și întemeieze o familie pentru că dorea să aibă liniște și libertate de gândire și mișcare.

Dintre toate cărțile sale mă voi referi doar la Introducere în istoria balcanică. O lucrare în două volume, aproape 1.300 de pagini. De-a lungul lucrării sunt pasaje (proclamații, cuvântări, acorduri) traduse de el din toate limbile pentru a permite cititorilor să vină în contact direct cu realitățile acelor vremuri.

A luat parte la numeroase congrese în țară și în străinătate. În România a participat cu comunicări la Iași, București și de mai multe ori la Craiova.

Dispariția prematură a balcanologului Spyridon Sfetas constituie o mare pierdere pentru studenții, colegii, colaboratorii și prietenii săi.

Drum lin prietene drag!

Dumnezeu să te odihnească în Lumina Sa!

Înhumarea profesorului Spyridon Sfetas va avea loc pe data de 24 noiembrie 2021, în localitatea natală.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Farmacia online Dr.Max

Crama Zoresti - Dealu Mare

Cele mai citite

comentarii recente