Prefectura Mehedinți dorește ca în județ, cadastrele, nomenclatoarele stradale și terenurile agricole să fie înscrise în registre naționale pentru ca politica guvernamentală de la nivel național să fie cât mai bine transpusă la nivel județean.
Totodată situația racordării la rețelele de apă și canalizare, gestiunea și epurarea apelor uzate, sprijinul acordat activităților de împădurire s-au aflat pe agenda ședinței Prefecturii Mehedinți la care au luat parte primarii mehedințeni, reprezentanții instituțiilor publice și președintele CJ Mehedinți Ajadin Gigi Georgescu. Ședința a fost prezidată de prefectul Alin Isuf.