Muzicieni de talie internațională într-un Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Român, în susținerea tinerilor talentați ai României

Muzicieni români de talie internațională – ambasadori ai programului național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României – se vor reuni la București pentru a susține un spectacol-eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru acest program.

Concertul Regal caritabil, aflat la cea de-a 13-a ediție, va avea loc pe 25 octombrie 2022, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României. Ca în fiecare an, susținători ai artei – reprezentanți diplomatici, personalități de cultură și lideri din mediul de afaceri, donatori și sponsori ai Fundației, își dau întâlnire la Ateneul Român pentru a sprijini tineri artiști cu posibilități financiare limitate să-și urmeze talentul, primind la schimb un regal muzical și o dovadă incontestabilă a faptului că susținerea lor contează.

Violoncelistul Andrei Ioniță, unul dintre cei mai valoroși artiști afirmați pe scenele lumii în ultimul deceniu și primul muzician român câștigător al Concursului Ceaikovski, Diana Alexe, soprană pe scenele teatrelor de operă din Austria și Germania și George Vîrban, tenor al prestigioaselor scene europene, evoluează la Ateneul Român pentru a susține eforturile Fundației și a oferi șansa altor tineri la început de drum să își urmeze visul. Programul muzical compus dintr-o selecție a celor mai frumoase pagini de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creații ale unor compozitori precum Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Franz Lehar sau Pablo Sorozabal, precum și Variațiunile Rococo de P. I. Ceaikovski, va fi susținut de Orchestra New Hope, dirijată de David Crescenzi.

Protagoniștii Concertului Regal – Andrei Ioniță, Diana Alexe și George Vîrban – fac parte din primele generații de bursieri ai Fundației, iar astăzi sunt nume cunoscute ale scenelor internaționale, de la Carnegie Hall, New York, Londra, Shangai, Munchen până la Viena.

România are nevoie de artă!

Iubitorii muzicii clasice și ai artei pot deveni la rândul lor susținători ai burselor Tinere Talente prin achiziționarea biletelor la Concertul Regal caritabil. Companiile se pot alătura ca sponsori ai programului Tinere Talente.  Fondurile obținute vor ajuta artiștii la început de drum să își dezvolte potențialul, pe parcursul următorului an, prin burse, mentorat și promovare. În lipsa acestui sprijin, tinerii talentați ai României își vor putea atinge foarte greu sau deloc adevăratul potențial.

Donații și sponsorizări pentru tinerii talentați ai României

Ateneul Român va fi și spațiul în care muzica clasică se întâlnește cu arta vizuală, prin lucrările  realizate și expuse în foaier de tineri artiști vizuali, bursieri ai Fundației în 2022. Expoziția este inspirată din preocupările și pasiunile membrilor Familiei Regale de-a lungul timpului, la rândul lor ghidați de modele din domeniul social, din viața socială a vremurilor.

Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal caritabil au însumat de-a lungul timpului peste 1.800.000 de euro și au fost investiți în viitorul artistic al României. Au fost acordate în total 380 de burse tinerilor talentați aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri reduse, iar cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile, inclusiv în 2022.

Organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Regală Margareta României, Concertul Regal caritabil a avut loc în mod tradițional în ziua de 25 octombrie, în ziua de naștere a Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români.

Concertul Regal Caritabil va fi transmis live la TVR 2 și la Radio România Muzical.

Parteneri 2022:

Co-producători: TVR, Radio România Muzical, Radio România Cultural

Partener: Kaufland România

Sponsori: Globalworth Foundation, Kultho, Oskar, Dedeman, Pepco, Sofmedica, Enayati Group, Boiron România, Raycap, Hotel Siqua, Easy Print Services

Parteneri media: Magic FM, RFI România, Radio Trinitas, Forbes, Forbes Life, BIZ, Historia, Zile și Nopți, Revista Cultura, The Institute, Radio Clasic, Phoenix Media, Nine O’Clock, Societatea Muzicală, Revista Cariere, Capital Cultural, Insight TAROM, IQads, SMARK, The Diplomat, Financial Intelligence, Bucharest Journal, MediaTrust Romania

Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu, Muzeul Municipiului București, Chapter4 România, Iabilet.ro

Despre programul național Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. România are nevoie de artă! Ca răspuns la această problemă, Fundația Regală Margareta a României a creat un program național pentru a sprijini, îndruma și promova acești tineri artiști talentați, care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. 380 de tineri cu vârsta între 14 şi 24 de ani care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România au fost ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *