Restaurantele, cafenelele și cazinourile se vor închide în Petroșani și-n satele: Băiești; Câmpu lui Neag; Dâncu Mic; Fintoag; Galați; Livadia; Mihăileni; Obârșa; Pricaz; Subcetate și Totești.
Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, pe baza creșterii cazurilor de coronavirus.
„Restricția intră în vigoare începând de marți și se aplică pentru următoarele activități comerciale: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, a restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în interiorul clădirilor”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Hunedoara.