Încă de la înființare și până în prezent, InfoCons realizează studii și teste comparative pe diferite produse și servicii existente pe piață și puse la dispoziția consumatorilor. Menite a le oferi consumatorilor toate informațiile de care aceștia au nevoie pentru a achiziționa produse în cunoștință de cauză, studiile și testele comparative realizate de InfoCons pot fi privite de către consumatori drept un adjuvant în realizarea alegerilor. Prin intermediul studiilor și testelor comparative realizate de InfoCons, sunt puse la dispoziția consumatorilor informații despre numericul și tipul de aditivi, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, calorii, acizi grași, fibre, proteine, arome identificată, procentajul ingredientului principal etc. Ziua Mondială a Alimentației este prilejul prin care 150 de țări din întreaga lume se alătură pentru a crește gradul de conștientizare asupra aspectelor precum: alimentație sănătoasă, siguranță, schimbări climatice, creșterea prețurilor pentru alimente și inegalitate. În acest context, tema propusă pentru Ziua Mondială a Alimentației din 2022 este „Nimeni nu este lăsat în urmă”, temă ce înglobează evenimentele petrecute în ultima perioadă care au afectat securitatea / siguranța globală a alimentelor. Conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură, în 2021 peste 193 de milioane de persoane au întâmpinat probleme din cauza produselor alimentare nesigure, având nevoie de asistență pentru a supraviețui, în timp ce peste o jumătate de milion de persoane au suferit din cauza înfometării sau chiar au decedat. Având în vedere informațiile oferite de Organizația pentru Alimentație și Agricultură, 3,1 miliarde de persoane (echivalentul a 40% din populația lumii) nu își permit menținerea unei diete sănătoase. Totodată, creșterea dramatică a prețurilor pentru grâu, orz, semințe de rapiță, ulei de floarea soarelui, dar și pentru fertilizatori pun în dificultate țările aflate deja într-o situație vulnerabilă de criză. |