Un incendiu de proporții izbucnit duminică dimineață la Mănăstirea Bistrița s-a soldat cu moartea unei femei, al cărei corp carbonizat a fost descoperit de echipele de intervenție.
Reprezentanții ISU au precizat că incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, dintre care 500 de metri pătrați reprezintă mansarda locuibilă, unde se aflau 11 chilii. În timpul misiunii de căutare-salvare, desfășurată în condiții dificile din cauza dărâmăturilor și molozului, a fost identificat un corp carbonizat, confirmat ca aparținând unei persoane de sex feminin.
Din primele informații, victima ar putea fi una dintre măicuțele mănăstirii, care locuia la mansarda clădirii afectate de incendiu.
La fața locului au intervenit aproximativ 100 de pompieri militari din județele Vâlcea, Gorj și Argeș, cu 19 autospeciale. Echipele au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte construcții din incinta mănăstirii, situată în comuna Costești.
Articolul Incendiu la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea: o femeie a fost găsită carbonizată în clădirea chiliilor apare prima dată în Stirile Olteniei.