Ziarul Olteniei
  • Prima pagina
  • Locale
    • Stiri Dolj
    • Stiri Gorj
    • Stiri Mehedinti
    • Stiri Olt
    • Stiri Valcea
  • Economic
  • Politica
  • Sănătate
  • Contact

Ziarul Olteniei

Stiri online din Dolj, Gorj, Olt, Mehedinti, Valcea

Menu

Cu Pictorul Fericit nu ai cum să nu fii fericit! Descoperă printr-o modalitate simplă lumea artei

30 septembrie 2021 by Redactor

Cu siguranță ți-ar plăcea să ai o activitate în care să te relaxezi, să te deconectezi de la lumea agitată în care trăim și să te refugiezi în liniște și meditație. Este indicat să avem astfel de pauze nu doar pentru organism, ci și pentru psihicul nostru. Faptul că stresul face parte din viața noastră, de cele mai multe ori ne simțim prea obosiți și epuizați, încât nu ne mai putem concentra asupra unor activități, nu mai dăm randament.

Mai mult decât atât, putem deveni anxioși, nemulțumiți, triști și parcă nu ne mai motivează nimic. Suntem doar ca să trăim și respirăm, ca să nu murim. Însă în viață nu despre asta este vorba. Este scurtă, formată din amintiri și trăiri, important este să știm să le trăim chiar și în unele dintre cele mai grele momente din viața noastră.

Tocmai de aceea avem nevoie de anumite activități constructive în viața noastră, să simțim că trăim cu adevărat. Dacă viața ta este gri, atunci dă-i culoare cu Pictorul Fericit. Deși poate ți se pare neinteresant, dacă ești mai atent vei vedea că detaliile sunt cele care fac diferența.

Cum te poate ajuta Pictorul Fericit

Poate că nu ai nevoie neapărat de ajutor, dar merită să încerci o activitate nouă, captivantă pe care o vei îndrăgi din ce în ce mai mult. Nu ai răbdare, nu te poți concentra, ești stresat, anxios, obosit? Perfect! Ai nevoie de Pictorul Fericit.

Cu ajutorul acestui brand putem descoperi picturile pe numere, o activitate ce te ajută la toate problemele specificate mai sus.

Adică, să devii un artist, să creezi cu propriile mâini un tablou plin de culoare și semnificație pe care apoi să îl expui chiar în casa ta. Vei spune că nu ai talent. Nici asta nu îți trebuie. Tot ce trebuie să faci este să asociezi vopselurile cu numerele de pe pânză și să le dai culoare.

Poți alege din diferite teme inspirate din natură, artă abstractă, portrete, din marile opere de artă ale lumii și multe altele. Nu are cum să nu îți placă frumosul. Timpul tău se va opri în loc atunci când vei lua pensula în mână. Te vei concentra pe fiecare linie și contur și vei rămâne măgulit să vezi că prinde viață și chiar tu l-ai creat. Acest lucru traduce prin satisfacție, bucurie, efort propriu, viață, terapie prin culoare, imaginație și energii pozitive. Poți citi detalii suplimentare aici.

Intră pe pagina pictorulfericit.ro, alege o pictură pe numere care te reprezintă și încearcă.

Date de contact:

Str. Mărășești, nr. 18, et. 1, cam. 2

Suceava, România

contact@pictorulfericit.ro

0754 459 540

Posted in: Advertorial Tagged: Pictorul Fericit

Publicitate

bijuterii si accesorii

Farmacia online Dr.Max

Super Oferte la ANVELOPE pe Vadrexim.ro !
Ortodont
Stiri Romania

Linkuri

Taxi Heathrow

Bitcoin Exchange

Stirile de azi

locuri de munca
Implant dentar Bucuresti
    Stirile Olteniei
    Stirile Banatului
    Stirile Moldovei
    Stirile TransilvaniaON.ro
    Platforma online stiricj.ro
    Stiri Bacau
    Stiri Brasov
    Stiri Timis

Copyright © 2026 Ziarul Olteniei.

Magazine WordPress Theme by themehall.com

Acest ziar online folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Cookie settingsACCEPT
Manage consent

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary
Întotdeauna activate
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Functional
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytics
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Others
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ