6 sfaturi pentru întreținerea corectă a trenului de rulare a excavatorului

6 sfaturi pentru întreținerea corectă a trenului de rulare a excavatorului

Trenul de rulare al utilajelor grele cu șenile, cum ar fi excavatoarele sau buldoexcavatoarele pe șenile, are în componență mai multe piese, care se află în mișcare și care trebuie întreținute cu grijă, pentru o funcționare optimă. Dacă trenul de rulare nu este inspectat și întreținut periodic, acest lucru poate duce la deteriorări în timp, ceea ce implică costuri ridicate și în final, poate afecta chiar durata de viață a șenilelor.

Pentru a obține performanțe mai bune și o durată de viață mai ridicată a trenului de rulare, atunci când lucrați în construcții, trebuie doar să urmați aceste șase sfaturi:

1.      Păstrați trenul de rulare curat

La sfârșitul fiecărei zi de lucru, operatorii excavatoarelor ar trebui să-și facă timp pentru a curăța murdăria și alte resturi, pentru a preveni acumularea mizeriei pe trenul de rulare. Se pot folosi lopeți și aparate de spălat cu presiune.

Dacă trenul de rulare nu este curățat în mod regulat, acesta poate duce la uzura prematură a componentelor sale, mai ales într-un climat mai rece. Aici noroiul și mizeria acumulată poate îngheța, iar astfel se freacă de șuruburi și de rolele de ghidare, slăbindu-le și provocând daune.

În plus, resturile acumulate pot adăuga greutate trenului de rulare, crescând consumul de combustibil.

Mai nou, producătorii oferă trenuri de rulare care sunt proiectate pentru o curățare mai ușoară, ajutând resturile să cadă la pământ, mai degrabă decât să se acumuleze în sistemul căii de rulare.

2.      Faceți inspecția de rutină a trenului de rulare

Este important să faceți o inspecție completă a trenului de rulare pentru a descoperi semne de uzură excesivă sau neuniformă, și pentru a vedea dacă există componente deteriorate sau componente lipsă. Dacă utilajul este utilizat în aplicații dure sau în condiții dificile, este necesară o inspecție mai frecventă a trenului de rulare.

Într-o inspecție de rutină, se recomandă verificarea următoarelor elemente:

–        Motorul hidraulic

–        Pinioanele de angrenaj

–        Rola de întindere și rolele de susținere

–        Protecțiile de bolovani

–        Șuruburile șenilelor

–        Lanțul de rulare

–        Zalele șenilelor

–        Tensiunea șenilelor

Efectuați o deplasare de rutină cu utilajul, pentru a verifica starea de funcționare a șenilelor și pentru a verifica dacă toate componentele sunt la locul lor. Dacă vreo piesă este deplasată, acest lucru ar putea însemna o zală slăbită sau un știft rupt. De asemenea, trebuie verificate rolele de ghidare și transmisia pentru scurgeri de ulei, ceea ce ar putea indica o etanșare defectă și ar putea duce la o defecțiune majoră a șinelor.

3.      Urmați bunele practici

Condițiile de pe unele șantiere de construcții pot provoca o uzură mai mare a șenilelor excavatoarelor și a cadrelor decât în alte cazuri, deci operatorii trebuie să respecte procedurile de operare recomandate în manualul de utilizare.

Iată câteva sfaturi care pot ajuta la minimizarea uzurii șenilelor și trenului de rulare:

·        Luați viraje mai largi: virajele scurte sau pivotarea utilajului pe loc pot duce la o uzură accelerată a șenilelor sau chiar la deraiere.

·        Reduceți timpul de activitate în pante – funcționarea constantă pe suprafețe înclinate într-o direcție poate accelera uzura trenului de rulare. Cu toate acestea, multe aplicații necesită lucrări în pantă, însă atunci asigurați-vă că motorul hidraulic al excavatorului este în poziția corectă pentru a nu provoca uzura excesivă a șinelor.

·        Evitați suprafețele dure: asfaltul, betonul și alte materiale abrazive pot provoca daune șenilelor.

·        Selectați lățimea corectă a șenilelor: alegeți lățimea potrivită a șenilelor, în funcție de greutatea mașinii și de aplicație. De exemplu, șenilele mai înguste sunt mai potrivite pentru solul dur și stâncos, deoarece au o aderență mai bună. Șenilele mai late se potrivesc de obicei bine la suprafețele moi, deoarece au o amprentă mai mare și o presiune mai mică pe sol.

·        Alegeți numărul potrivit de pinteni de șenilă: înainte de a alege numărul de pinteni, luați în considerare aplicația în care urmează să lucrați. De obicei, cu cât șenilele au mai mulți pinteni, cu atât are șenila mai mult contact cu solul, vibrațiile sunt reduse, iar durata de viață a șenilei va fi mai mare atunci când lucrează în condiții mai abrazive.

4.      Mențineți șenilele tensionate corect

Tensionarea incorectă a șenilelor poate duce la accelerarea uzurii acestora. De obicei, atunci când se lucrează pe suprafețe moi, noroioase, este recomandat ca șenilele să fie ușor detensionate.

5.      Folosiți șenile de cauciuc pentru suprafețe moi

De regulă, excavatoarele mai mici sunt echipate cu șenile de cauciuc, iar aceste modele sunt excelente pentru o varietate de aplicații. Cel mai evident avantaj al șenilelor de cauciuc este acela că oferă o bună stabilitate în cazul deplasărilor și a lucrului pe teren mai moale, iar pe suprafețe dure, ca asfaltul, șenilele de cauciuc produc o perturbare minimă.

6.      Folosiți excavatorul conform procedurilor din manualul de operare

Pentru minimizarea uzurii excesive și evitarea deteriorării șenilelor, operați excavatorul dvs. conform procedurilor din manualul de funcționare și întreținere a producătorului.

În cazul în care trebuie să înlocuiți șenilele, trenul de rulare reprezintă o mare parte din costurile totale, având în componență multe piese scumpe. Prin respectarea sfaturilor de mai sus, precum și prin întreținerea corespunzătoare a șenilelor vă puteți menține costurile totale de întreținere reduse și totodată puteți prelungi durata de viață a șenilelor.

Pentru servicii de închiriere excavator și buldoexcavator, căutați-ne cu încredere, iar dacă aveți orice întrebări, colegii noștri vor fi bucuroși să vă ajute cu sfaturi de întreținere a șenilelor.

Au văzut:2186

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *