Vâlcea: Schitul Berislăvești va fi reabilitat și va reintra în circuitul turistic monahal al județului

10/02/2015 10:14 am0 comments

Un schit vechi de peste 300 de ani, aflat în degradare, situat în comuna Berislăvești, va fi renovat și redat circuitului monahal de către Arhiepiscopia Râmnicului.

Sursa foto: www.berislavesti.ro

Sursa foto: www.berislavesti.ro

“Pentru comuna Berislăvești, faptul că acest schit vechi de patrimoniu va fi reabilitat și redat circuitului de pelerinaj este un mare câștig. Alături de bijuteriile ecleziaste ale Călimăneștiului — Cozia, Turnu, Ostrov, Stânișoara, iată că Bersilăveștiul revine ce a fost odată. Noi ca primărie am încercat tot ce am putut dar investiția care ar fi trebuit făcută depășea cu mult posibilitățile bugetului nostru.
Schitul a primit 8 hectare de pământ, noi am asfaltat drumul de acces până la poarta mănăstirii. Berislăveștiul intră astfel pe circuitul monahal al Vâlcii”, a precizat Ion Bușagă, primarul localităţii Berislăveşti.
Berislăvești este un ansamblu monahal început în secolul al XVIII-lea de Alexandru Bucșenescu, mare paharnic, și finalizat de egumenul Nicodim Beligrădeanu în 1762. Ansamblul se compune dintr-o biserică, cândva impunătoare, amintind Biserica cu hramul ‘Toți Sfinții’ din Râmnicu Vâlcea, ridicată în aceeași perioadă, inclusiv în ceea ce privește turlele mici de pe pronaos torsate după modelul turlelor de la Mănăstirea Curtea de Argeș, o incintă pătrată, generoasă, având chilii pe două laturi, la est și nord, o frumoasă clopotniță dominând valea spre vest și o stăreție cu o impresionantă pivniță boltită spre nord.
Sursa: Agerpres

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: valcea, schitul berislăvești

Leave a Reply


Current month ye@r day *