Trei sirieni depistaţi ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse mărfuri

15/09/2014 5:00 pm0 comments

politia de frontiera_001_resizePoliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au descoperit trei sirieni ascunşi în două camioane, conduse de şoferi turci, care intenţionau să ajungă ilegal în Germania.

La Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unor autocamioane marca Mercedes respectiv Daf, cetăţenii turci Satilmis C. şi Edip P., în vârstă de 42 respectiv 43 de ani, care transportau, conform documentelor de însoţire, stelaje metalice şi televizoare din Turcia pentru Germania.
În baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra celor două autocamioane. Astfel, au fost descoperiţi ascunşi, pe osia unui autocamion, doi bărbaţi iar un al treilea ascuns în cabina celui de-al doilea autocamion.
Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că cei trei migranţi sunt cetăţeni sirieni, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 ani.
În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că au fost îmbarcate în autocamioane, cu ajutorul unor călăuze, pentru a ajunge în Germania, plata pentru aceste servicii urmând a fi făcută la destinaţie.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, acestea urmând a fi predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: i.t.p.f. giurgiu, politistii de frontiera, p.t.f. calafat

Leave a Reply


Current month ye@r day *