TNCMS | Un nou spectacol-lectură la TN Craiova: Ospiciul local, de Flavius Lucăcel

20/04/2015 3:20 pm0 comments

În seria spectacolelor lectură Autorii sunt în sală inițiate în anul 2013, Naționalul craiovean propune o nouă premieră.De data aceasta, regizorul Mircea Cornișteanu s-a oprit asupra piesei Ospiciul local, aparținând dramaturgului Flavius Lucăcel.

Flavius_Lucacel

Spectacolul va avea loc vineri, 24 aprilie, de la ora 17, la sala “Ion D. Sîrbu”.
Intrarea este liberă.
Distribuția: Raluca Păun (Lola), Anca Dinu (Greta), Angel Rababoc (Roli), Valentin Mihali (Lulu), Adrian Andone (Tinoleti), Mircea Cornișteanu (Vocea de la difuzor).

Autorul:

Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniş, jud. Sălaj) este unul dintre dramaturgii români remarcați în ultimii ani. A debutat cu poezie în revista „Tribuna”, Cluj, în 1992, iar cu teatru în revista „Thalia”, Cluj, 1993.

A publicat volumele de teatru: Trilogia Spațiului Închis (Editura Eikon, 2006), Marțianul Telemah – piesa anului la Clubul Dramaturgilor București (Editura Eikon, 2008), Ceai de Fluturi/Butterfly Tea (Editura Limes, 2009) Tutungeria/Tobacconist’s (Editura Limes, 2010), Trecatoarea Pisicii/The Cat’s Gore (Editura Limes, 2011) Vecinii, Memoria Holocaustului (Editura EDU, 2012), Ospiciul Local (Editura Caiete Silvane, 2013).

Premii:
Piesa anului la Clubul Dramaturgilor, Bucureşti 2008, Cartea Anului Teatru/teatrologie, USR Filiala Cluj, secțiunea teatru, Premiul Radu Stanca, 2009,
Anul Editorial 2011, Cluj, Premiul pentru belestristică-dramaturgie, 2012, Premiul II, Concursul Național de Teatru Mihail Sorbul, Botoșani, piesa Nu te  pune cu îngerii 2014.

Spectacole de teatru jucate:

„Fisura”, regia Victor Olăhuț, Euphoria Music Hall Cluj Napoca 2012, „ Scoici pe nisipul fierbinte‚ regia Sorin Misireanțu, sub denumirea Hell’s Cabaret ,Teatrul Național Cluj  2012, ,,Fisura”, regia Victor Olăhuț, Godot Café Teatru 2014.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: mircea cornisteanu, flavius lucăcel

Leave a Reply


Current month ye@r day *