Tineretul Naţional Liberal Dolj și Cluburile Studențeşti Liberale Dolj promovează cartea în rândul craiovenilor

24/04/2015 8:48 pm0 comments

Joi, 23 aprilie 2015, membrii Tineretului Naţional Liberal Dolj și ai Cluburilor Studențeşti Liberale Dolj au organizat o acțiune cu caracter cultural, prilejuită de Ziua Internaţională a Cărţii. Peste 200 de volume de proză şi poezie colectate în cadrul unei campanii interne a PNL, însoţite de un semn de carte inscripţionat cu un citat cu rol conştientizator, au fost împărţite persoanelor întâlnite în centrul Craiovei.

2

Prin intermediul acestei acţiuni s-a dorit informarea cetăţenilor cu privire la riscul reprezentat de neglijarea stării culturale a unei ţări. Pe fiecare semn de carte oferit cetăţenilor împreună cu cărţile a stat scris citatul „Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat”, aparţinând celebrului filozof german Immanuel Kant. Totodată, tinerii liberali au îndemnat cetăţenii cărora le-au fost oferite cărţile să le dăruiască la rândul lor mai departe pentru a fi lecturate şi de alte persoane.
„Persoanele cărora le-am oferit cărţile cu prilejul acestei acţiuni au fost încântate si plăcut surprinse că partidele politice şi mai ales tinerii încă sunt preocupaţi de latura culturală a societăţii. Chiar am întâlnit persoane care s-au oferit să doneze cărţi pentru alte acţiuni viitoare de acest gen. Nu în ultimul rând, ţin să le mulţumesc colegilor care s-au implicat în realizarea acestei acţiuni ”, Doru Câplea, Copreşedinte TNL Dolj.

„Cărţile sunt oglinda educaţiei, un simbol al progresului societăţii, de aceea ne-am dorit să subliniem importanţa acestora, să promovăm şi să popularizăm lectura, în toate formele ei, mai ales în rândul tinerilor, care şi-au pierdut de-a lungul timpului interesul pentru citit”, Slăvulete Ramona, Copreşedinte CSL Dolj

„Acest proiect a avut ca punct de plecare o realitate tragicǎ şi anume lipsa interesului faƫǎ de culturǎ. Tot mai multe persoane gǎsesc documentarea sau investiƫia culturalǎ în propria persoanǎ, o pierdere de timp. Prin aceastǎ acƫiune, am dorit sǎ tragem un semnal de alarmǎ şi sǎ readucem lectura pe una dintre cele mai înalte trepte ale interesului fiecǎruia dintre noi. Țin sǎ menƫionez cǎ proiectul a avut un impact pozitiv neaşteptat de mare asupra cetǎƫenilor, care s-au declarat a fi surprinşi şi totodatǎ mulƫumiƫi de interesul nostru acordat acestui subiect.”, Chesini Rebeca, Primvicepreşedinte TNL Dolj.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: tineretul naţional liberal dolj, cluburile studențeşti liberale dolj

Leave a Reply


Current month ye@r day *