Sfântul Calinic de la Cernica, sărbătorit în Mitropolia Olteniei

24/04/2015 8:39 pm0 comments

Duminică, 26 aprilie (a treia după Sfintele Paşti, închinată Femeilor Mironosiţe), în Mitropolia Olteniei este sărbătorită „Aducerea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei”.

Racla cu moastele Sf. CalinicEvenimentul duhovnicesc şi istoric a avut loc în perioada 28 aprilie – 5 mai 2012, când Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica au poposit în mai multe locuri de seamă din Mitropolia Olteniei ce au avut legătură cu activitatea pastoral misionară a Sfântului Calinic în Oltenia, precum: Catedrala mitropolitană din Craiova, Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj şi Mănăstirea Clocociov din Slatina, judeţul Olt.

Sfântul Calinic de la Cernica este cinstit în mod deosebit în aceste zile în Arhiepiscopia Râmnicului, când se împlinesc şi 165 de ani de la instalarea sa în scaunul de Episcop al Râmnicului. Manifestările dedicate evenimentului vor debuta vineri, 24 aprilie, ora 18.00, cu un concert de muzică psaltică bizantină susţinut de cunoscutul interpret grec de muzică psaltică Theodoros Vassilikos, care va avea loc la Cinematograful “Geo Saizescu” din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 10.00, Sala „Iosif Episcopul” din Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Eparhiei Râmnicului va găzdui Simpozionul naţional cu tema: „Lucrarea duhovnicească și culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”. De la ora 15.00, la Catedrala arhiepiscopală va fi săvârşită slujba Vecerniei cu Litia de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, iar de la ora 16.30 se va pleca într-o procesiune în cinstea Sfântului Calinic pe străzile centrale ale urbei, cu popasuri de rugăciune la Biserica Toţi Sfinţii şi la Biserica Sfântul Dumitru. La întoarcerea la catedrală, participanţii la procesiune vor fi întâmpinați de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care va rosti un cuvânt de binecuvântare.
În ziua de prăznuire a “Aducerii Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în Mitropolia Olteniei”, un impresionant sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în faţa Catedralei arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea. Vor sluji alături de Mitropolitul Olteniei: Inaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Inaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Preasfinţitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: sfântul calinic de la cernica, mitropolia olteniei

Leave a Reply


Current month ye@r day *