S-a dat startul lucrărilor de demolare a Stadionului „Ion Oblemenco”

11/05/2015 1:51 pm0 comments

Lucrările de demolare a Stadionului „Ion Oblemenco” din Craiova au fost demarate, luni, a anunţat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

stadionNoul stadion va avea peste 30.000 de locuri, investiţia ridicându-se la circa 50 milioane de euro şi este finanţată prin Compania Naţională de Investiţii.

„Se strânge tartanul de pe pistă, pentru că în mod normal se mai recuperează din ce mai poate recupera şi după aceea vor intra buldozerele. Deci suntem în grafic cu stadionul, iar cârcotaşii care nu mai credeau că se întâmplă acest proiect, iată că au o surpriză: se întâmplă. Eu cred că este şi în interesul firmei care va construi stadionul să se mişte repede, pentru că banii sunt şi este inutil să vă spun ce stres am avut că dacă va cădea acest Guvern, pentru că nu se ştie dacă Guvernul care vine va mai considera Craiova o prioritate. Şi cred că au tot interesul atâta timp cât acest Guvern este în funcţie să îşi ia banii şi să construiască. Când va începe construcţia stadionului mă voi deplasa zilnic acolo să văd ce se întâmplă, pentru că este proiectul meu de suflet”, a spus Olguţa Vasilescu.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: lia olguța vasilescu, primarul craiovei, stadion, ion oblemenco

Leave a Reply


Current month ye@r day *