Rapsodii de toamnă în Parcul “Nicolae Romanescu”

17/10/2014 11:42 am0 comments

Rapsodii de toamnaRotary Club Craiova, Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova și Asociația “Craiova Capitală Culturală Europeană 2021″, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, organizează duminica, 19 Octombrie 2014, ora 12,00, în Parcul “Nicolae Romanescu” – zona Foișor, evenimentul cultural “Rapsodii de Toamna”.

Pe axa susținerii educației și culturii în comunitate și sub deviza ”a servi mai presus de sine”, Rotary Club Craiova reunește duminică talentații elevi ai Liceului de Arte “Marin Sorescu” într-un spectacol cu acorduri muzicale și tonuri de culoare, menit să încălzească ochiul și sufletul trecătorului nostalgic.
Parfum de toamnă târzie, acorduri fine de vioară, armonie şi zâmbet, adunate într-un tablou mirific, aşezat frumos pe şevaletul sufletului, promit să dea culoare acestei duminici arămii de Brumărel în Parcul “Nicolae Romanescu”.
Dedicat craiovenilor, organizat în aer liber, în mijlocul naturii, evenimentul prezintă un excelent concert de muzică clasică și o deosebită expoziție de pictură realizate de elevii Liceului de Arte “Marin Sorescu” în calitate lor de actuali sau viitori beneficiari ai burselor de performanță oferite de Rotary Club Craiova.(S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: rotary club craiova, asociaţia craiova capitală culturală europeană 2021, liceul de arte "marin sorescu" din craiova

Leave a Reply


Current month ye@r day *