Proiect cultural educativ “CARAVANA CULTURALĂ – MUZEUL ÎN CĂLĂTORIE”

13/07/2015 11:01 am0 comments

Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, continuă derularea proiectul cultural educativ “CARAVANA CULTURALĂ – MUZEUL ÎN CĂLĂTORIE”, dedicat copiilor cu dizabilităţi din judeţul Dolj. 

muzeuuuAflat la a doua ediţie (în anul 2014, s-a derulat sub titulatura “History Summer”), programul cultural se va derula, până la sfârşitul anului, în centrele de plasament din judeţ, vizând aproximativ trei sute de beneficiari.
Facem “ocolul“ muzeului în mijlocul comunităţii locale, prin prezentarea poveştilor obiectelor de patrimoniu, existente la Muzeul Olteniei Craiova, şi utilizăm potenţialul formator al jocului, “ludicului”, pentru a dezvolta deopotrivă imaginaţia, sensibilitatea şi cretivitatea copiilor cu dizabilităţi neuromotorii.
Vom crea, virtual desigur, “un Muzeu al Copiilor Speciali”, căci nu propunem o conceptualizare muzeistică clasică ci punem semnele, obiectele şi jocul să îşi expună propria taină într-o lume a percepţiilor senzoriale, diferite de ale noastre.
Instituţia muzeală se focusează pe particularităţile beneficiarilor propunând utilizarea unor metode şi tehnici de lucru specifice, alegând jocul ca mijloc eficient de înţelegere a spaţiului muzeal craiovean.
Proiectul va realiza un câmp de comunicare interactivă între obiectele din colecţiile de patrimoniu ale muzeului şi copii cu dizabilităţi, într-o percepţie mai mult senzorială pentru a releva secretele pieselor de muzeu, prin atingeri, utilizări sau mărturisirea unor poveşti reale sau imaginare, pe înţelesul tuturor.
Experienţa anului trecut, ne-a demonstrate că micile noastre expoziţii mobile au un început dar nu au sfârşit în imaginaţia copiilor vizaţi.
Spaţiul muzeal clasic se va transforma într-un spaţiu muzeal călător, generator de dialog între muzeu şi publicul său special, ceea ce va permite sensibilizarea faţă de un muzeu creativ, dinamic, şi crearea de beneficiari capabili să perceapă şi să descifreze informaţia muzeală.
Programul va avea mai multe module, precum:
“Joaca de-a timpul” – Atelier de fabricat păpuşi şi măşti ţărăneşti
“De vorbă cu ţăranii mei” – Atelier Handemade bijuterii/podoabe ţărăneşti/tradiţionale
„Ţara Strămoşilor – Dacii şi romanii” – Atelier de pictură/modelaj
„Sub semnul Lupului Dacic!” – Atelier de colaj;
„Reconstituiri cetăţi, cule şi blazoane boiereşti! Heraldica în Ţara Românească” – Atelier realizare blazoane şi machete;
“ECO Animalia” – Ateliere ecologice;
„Hai să cunoaştem cerul şi să vorbim cu stelele!” – Atelier pictura pânză.

 

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: muzeul olteniei craiova, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului dolj

Leave a Reply


Current month ye@r day *