Premierii României, Bulgariei şi Serbiei se întâlnesc din nou, înaintea şedinţei româno-bulgare, la Craiova

15/04/2015 2:11 pm0 comments

Premierii României, Bulgariei şi Serbiei vor avea discuţii comune pe 24 aprilie, la Craiova, iar reuniunea tripartită va fi urmată de o şedinţă comună a guvernelor român şi bulgar în care vor fi discutate probleme legate de turism, finanţe şi despre construcţia podului Turnu Măgurele-Nicopole.

ponta interviuPremierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că premierii României, Serbiei şi Bulgariei vor avea o întâlnire tripartită, pe 24 aprilie, discuţiile fiind urmate de o şedinţă de guvern româno-bulgară.
“Vreau să adoptăm astăzi toate memorandumurile şi înţelegerile pentru ca şedinţa comună din 24 (aprilie-n.r.), cu Guvernul Bulgariei, să fie bine pregătită. Lla Craiova, avem întâlnirea tripartită, e confirmată, prim-ministrul Serbiei, prim-ministrul Bulgariei şi cu mine, şi după aceea şedinţa de guvern România-Bulgaria”, le-a spus Ponta miniştrilor.
Miniştrii români şi bulgari vor discuta un memorandum privind evitarea dublei impuneri, un memorandum privind turismul şi un document referitor la construcţia unui nou pod peste Dunăre, între Turnu-Măgurele şi Nicopole.

În martie anul trecut, Guvernele român şi bulgar s-au reunit în şedinţă comună la Ruse (Bulgaria), la reuniune fiind prezent şi atunci prim-ministrul Serbiei.
Sursa: Mediafax

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: premierul victor ponta, craiova, premierii româniei, bulgariei, serbiei

Leave a Reply


Current month ye@r day *