Premieră pe țară la Teatrul Național Craiova – comedia “Dimineața de după…”

10/02/2015 6:53 pm0 comments

Teatrul Național “Marin Sorescu” prezintă sâmbătă 14 februarie, de la ora 18.30, în premieră pe țară, un nou spectacol la sala “Amza Pellea”.

foto P.Q.Comedia “Dimineața de după…” a dramaturgului britanic Peter Quilter va descreți frunțile spectatorilor care se gândesc deja la primăvară. De la regizorul Mircea Cornișteanu, autor al unor spectacole de gen din dramaturgia modernă contemporană (“Grăsana”, “Ultimul amant fierbinte” sau “Chinezii”) vine această nouă provocare, cu o distribuție de excepție: Natașa Raab, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuș, Ștefan Cepoi, cărora li se adaugă Tudorel Petrescu și Mirela Nicolae.

Peter Quilter este unul dintre dramaturgii britanici bine cunoscuți, N_Raab programpiesele sale fiind traduse în numeroase țări și jucate în teatre importante din întreaga lume, de la show-uri pe Broadway, până la spectacole pe scenele din Londra.
Nominalizat de două ori la Premiul Olivier pentru pentru Cea mai bună comedie (2006) și pentru Cea mai bună piesă nouă (2011), Peter Quilter este jucat pe scene din Roma, Praga, Cape Town, Varșovia, Amsterdam, Copenhaga, Rio de Janeiro, Toronto, Chicago, Sydney și Madrid.
I-au adus notorietatea piesele din 2005, Glorios! și Capătul curcubeului, drama muzicală despre ultimele luni din viața actriței Judy Garland. Muzicalul Capătul curcubeului a avut premiera la Sydney Opera House, a fost premiat în 2006 la Festivalul de la Edinburgh și în Australia, pentru cea mai bună actriță – Caroline O’Connor.
Cu patru nominalizări la premiile “Laurence Olivier” (cea mai bună actriță, cel mai bun actor în rol secundar, cel mai bun sunet și cea mai bună piesă), având trei nominalizări la Premiile “Tony”, acest muzical a fost montat pe scene din Olanda, Cehia, Finlanda, Polonia. În 2010 piesa a avut premiera și în Marea Britanie, la Teatrul Regal din Northampton, în regia lui Terry Johnson, cu Tracie Bennett în rolul actriței Judy Garland. Aclamat de public, apreciată de critica de specialitate, piesa a fost apoi jucată în 2011 în Spania, la Madrid, în Germania, în Brazilia la Rio de Janeiro. În 2012 spectacolul a debutat cu succes în Statele Unite ale Americii la Teatrul Guthrie din Minneapolis, la Teatrul Belasco de pe Broadway, iar piesa continuă să fie jucată pe scene din întreaga lume.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: teatrul national craiova, amza pellea

Leave a Reply


Current month ye@r day *