Prefectul de Dolj, Sorin Răducan: Aniversarea Zilei Independenţei de Stat a României constituie unul dintre momentele cu o puternică semnificaţie în viaţa poporului nostru

09/05/2015 3:31 pm0 comments

Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat sâmbătă, 9 mai 2015, la ceremonia militară dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Europei.

prefect coroana

În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul judeţului Dolj a dat citire mesajului prim-ministrului României, Victor Ponta, cu ocazia Zilei Europei:
“Ziua Europei reprezintă nu numai momentul în care celebrăm punctul de pornire al proiectului european, ca urmare a curajoasei Declaraţii a lui Robert Schuman, ci şi momentul în care trebuie să realizăm potenţialul important pe care Uniunea Europeană continuă să îl aibă. România este astăzi un membru de încredere al Uniunii, dovedind un ataşament ferm pentru democraţie, consolidarea statului de drept, libertate, solidaritate, dreptate socială şi transparenţă. Sunt mândru de faptul că, în 2015, România este un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, este un stat care se dezvoltă şi care a devenit mai puternic, o ţară care a reuşit să parcurgă drumul dificil al tranziţiei la democraţie şi la economia de piaţă. Apartenenţa României la Uniunea Europeană este o garanţie a dezvoltării ţării noastre și sprijinul care ne întăreşte convingerea că putem continua pe linia evolutiilor înregistrate în ultimii ani. În plus, oferă tuturor cetăţenilor români perspectiva unei vieţi mai bune, a unor şanse suplimentare de dezvoltare, de creştere a calităţii vieţii şi de afirmare. Cred în continuare că, în ciuda crizei de încredere cu care Uniunea se confruntă şi a retoricii tot mai agresive a unor actori politici care nu respectă valorile europene, proiectul european are forta de a se reinventa, de a construi o societate mai bună, mai corectă şi mai generoasă. Trebuie să ne aducem aminte de acest lucru astăzi, nu numai ca români, ci şi ca cetăţeni europeni”.

prefct cor2De asemenea, prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a vorbit, despre tripla semnificaţie pe care o are ziua de 9 mai: “Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră în această zi cu triplă semnificaţie, atât de importantă pentru noi, românii. Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția ţării noastre de trei ori – proclamarea Independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei la 9 mai 1950. Sunt momentele în care comemorăm cu veneraţie şi respect eroii neamului românesc, care, prin sacrificiul suprem au marcat cursul istoriei naţionale. Aniversarea Zilei Independenţei de Stat a României constituie unul dintre momentele cu o puternică semnificaţie în viaţa poporului nostrum, o zi importantă care oferă posibilitatea fiecăruia dintre noi să rememoreze clipele de strălucire ale istoriei noastre şi a celor care au înfăptuit-o, data de 9 mai 1877 marcând realizarea unui deziderat de secole al românilor care îşi doreau independenţa. Momentele cheie ale Războiului de Independenţă s-au consumat la mică distanţă de locul în care ne aflăm astăzi, fiind marcate de entuziasmul şi spiritul de sacrificiu al militarilor armatei române, care s-au acoperit de glorie la Smârdan, Plevna şi Vidin. Cel de-al doilea război mondial, cu întregul noian de distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti, a dovedit încă o dată că solidaritatea şi unitatea naţiunilor lumii este elementul cheie în lupta binelui împotriva răului, că libertatea individuală şi a naţiunilor nu poate fi îngrădită şi încătuşată, ziua de 9 mai devenind un simbol al idealurilor şi năzuinţelor popoarelor de a trăi libere, în pace şi armonie. prefect cor3Totodată, 9 mai este ziua în care, în urmă cu 65 de ani, statele europene au decis să îşi dea mâna în numele ideii de solidaritate, bunăstare, unitate şi diversitate. România este membră a Uniunii Europene din 2007, iar ziua de 9 mai nu este numai un moment al comemorărilor, ci şi un prilej de a saluta cu mândrie progresele făcute de ţara noastră în afirmarea pe scena europeană.
Perioada parcursă de la evenimentele invocate se constituie într-o vibrantă emoţie pentru toate generaţiile, dar şi un moment de înălţătoare evocare a perioadelor de înflorire, martiraj, renaştere şi redevenire a poporului român. Să ne bucurăm de această sărbătoare, păstrând vie amintirea celor care şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă, într-o Europă unită! Glorie soldaţilor români! La mulţi ani România! La mulţi ani Europa!”.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: ziua independentei la craiova 2015, prefectul de dolj, sorin răducan, ziua independentei la rm valcea

Leave a Reply


Current month ye@r day *