Piaţa Gării și Brazda lui Novac, modernizate din primăvara anului viitor

11/09/2014 10:23 pm0 comments

SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL se pregăteşte să încheie anul 2014 cu cel mai mare profit de când a fost înfiinţată această societate din subordinea municipalităţii craiovene. Acest profit urmează să fie utilizat pentru modernizări.

piataaaaaSocietatea a obţinut în 2011 un profit de 792.713 lei, pentru ca în 2012 să fie înregistrată o pierdere de 615.531 lei. În 2013, SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a intrat din nou pe profit, care s-a ridicat la 321.718 lei, pentru ca în anul 2014, după doar opt luni, să se înregistreze deja un profit de 764.233 lei.
Obţinerea acestui profit a avut la bază o serie de măsuri luate de conducerea societăţii, legate în principal de eficientizarea pieţelor, prin creşterea gradului de încasare a taxelor datorate de comercianţi, dar şi prin închirierea tuturor spaţiilor şi terenurilor care se pretau la activităţi comerciale în pieţele pe care societatea noastră le administrează.
„Sperăm ca până la sfârşitul anului în curs profitul nostru să se apropie de 10 miliarde de lei vechi, obţinând astfel resursele financiare pentru investiţiile necesare. Intenţionăm să demarăm, din primăvara anului viitor, atât modernizarea Pieţei Gării, cât şi a Pieţei Brazda lui Novac, folosind în acest sens, pe lângă fondurile proprii, şi sume atrase prin contractarea unui împrumut. Dorim să creăm astfel condiţii mult mai bune atât pentru comercianţi, cât şi pentru cumpărători în pieţele Craiovei”, a declarat Claudiu Neagoe, administrator al SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: piaţa gării, brazda lui novac, piete si targuri

Leave a Reply


Current month ye@r day *