Peste 400 de poliţişti doljeni, la datorie şi în perioada minivacanţei de 1 Mai

30/04/2015 2:39 pm0 comments

Misiunea oamenilor legii de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică continuă şi în această minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Zilei de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii, peste 400 poliţişti urmând a fi la datorie zilnic.

politisti prevenirePoliţiştii doljeni vor patrula zilnic, fiind pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare şi fluidizarea traficului rutier.
Poliţiştii îşi vor desfăşura activităţile ca de obicei, în sistem integrat – echipe mixte de ordine şi siguranţă publică, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, precum şi cu agenţi din cadrul Poliţiilor Locale.
Efectivele din cadrul structurilor de ordine publică din judeţ acţionează pentru prevenirea furturilor şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică optim minivacanţei de 1 Mai.
Structurile de poliţie cu profil economic, în unităţile de alimnetaţie publică şi complexele comerciale, desfăşoară acţiuni de verificare şi control pentru prevenirea şi constatarea ilegalităţilor şi pentru combaterea evaziunii fiscale.
Poliţiştii de investigaţii criminale vor executa activităţi specifice în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă, a furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, punându-se totodată accent şi pe identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii.
Un rol important îl au echipajele poliţiei rutiere care vor desfăşura activităţi de supraveghere a traficului rutier pe principalele artere de circulaţie pentru combaterea execesului de viteză, prevenirea accidentelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei în municipii şi oraşe şi pe traseele de deplasare spre/dinspre zonele de agrement din judeţul Dolj.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: ziua internaţională a muncii, politisti doljeni

Leave a Reply


Current month ye@r day *