Percheziții la comercianții de fier vechi

24/10/2014 4:41 pm0 comments

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Secţiei de Poliţie 4 Craiova şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni, împreună cu comisari din cadrul Garzii de Mediu Dolj, au organizat vineri, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor din domeniul gestionării deşeurilor industriale reciclabile.

IMAG2232 IMAG2235 IMAG2241De asemenea, oamenii legii au urmărit identificarea agentilor economici, care nu respectă legislaţia privind protejarea mediului şi care desfăşoară activităţi economice ilegale în acest domeniu.
Poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu au efectuat 5 percheziţii domiciliare în Craiova şi comuna doljeană Coşoveni, la sediile unor societăţi comerciale sau locuinţele unor persoane ce desfăşoară activităţi comerciale cu deşeuri industriale reciclabile.
În urma percheziţiilor au fost verificaţi 4 agenţi economici iar 3 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
În cadrul acţiunii, poliţiştii şi comisarii Gărzii de Mediu au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 12 500 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat aproape 11 tone de deşeuri metalice reciclabile, în valoare de aproximativ 15 400lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Dolj.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: fier vechi, perchezitii, comercianții

Leave a Reply


Current month ye@r day *