Oltenia, lovită de caniculă

06/07/2015 1:49 pm0 comments

caniculaCanicula va continua să fie prezentă pe durata următoarelor două săptămâni, la nivelul întregii țări, aceste episoade fiind întrerupte de perioade de instabilitate atmosferică, cu averse și descărcări electrice, în special între 9 și 11 iulie, dar și pe 14 iulie, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 6-19 iulie, publicată luni.

În Oltenia, în primele trei zile ale intervalului, vremea va fi caniculară, mediile temperaturilor maxime urmând a se situa în jurul a 36 de grade, iar ale celor minime între 18 și 20 de grade. Până în data de 11 iulie, valorile termice vor scădea treptat, apropiindu-se de normele climatologice specifice perioadei: medii diurne de 28-29 de grade și nocturne de 13-14 grade. Din 12 iulie vremea va intra într-un nou proces de încălzire, astfel încât, pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele termice vor ajunge, în medie, la 33 de grade, iar minimele la 18 grade. O ușoară instabilitate atmosferică se va produce în zilele de 9 și 14 iulie, în restul intervalului probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată fiind redusă.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: caniculă, oltenia

Leave a Reply


Current month ye@r day *