Olguța Vasilescu sare în apărarea industriașilor craioveni: Atașații economici ai României au refuzat să le intermedieze contacte cu firme

23/09/2014 8:27 pm0 comments

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a participat azi la deschiderea Târgului InnoTrans, la Berlin, la invitația firmelor craiovene care produc trenuri și locomotive.

berlin berlin2Ambele firme, SC Reloc SA si SC Softronic SA, au reușit să stabilească parteneriate cu țări din Uniunea Europeană, iar mâine SC Reloc SA va semna un contract de export în Franța, în timp ce Softronic va face același lucru pentru Ungaria.

“Craiova este singurul producător de trenuri și locomotive din Balcani. Nici Bulgaria, nici Ungaria, nici Turcia nu au industrie feroviară. În asemenea condiții, ai putea crede că firmele craiovene ar trebui să nu se mai oprească din lucru. Și așa ar fi, poate, dacă România și-ar proteja mai mult proprii producători, având în vedere că în Germania sau Franța nu ajung să vândă astfel de produse cei din alte țări. Un exemplu concret este licitația de metrori, organizată de Metrorex. Două condiții de participare elimină berlin1din start producătorii români: să mai fi fabricat metrouri în ultimii trei ani și să aibă o cifră de afaceri de peste un miliard de euro. Inutil să precizez că aceste condiții sunt îndeplinite doar de patru firme din lume. De ce nu ar participa la licitație și Astra Arad sau Electroputere VFU având în vedere că în urmă cu câțiva ani au produs peste 250 de rame de metrou? Comparativ cu trenurile sau locomotivele care se fabrică la Craiova și care ating viteze de peste 250 km/h, ramele de metrou sunt o joacă de copii. berlin6Termenul de depunere a licitației Metrorex este abia în octombrie. Ar fi timp să se amâne licitația pentru a se modifica și caietul de sarcini, astfel încât să se permită accesul și pentru producătorii români. Nu știu ce funcționar zelos a lucrat la acest caiet de sarcini, dar prostia lui omoară producătorii români și duce la pierderea câtorva mii de locuri de muncă”, a declarat LIa Olguța Vasilescu, Primarul Craiovei.
“Le-am explicat industriașilor craioveni că mă pot solicita ori de câte ori vor să deschidă ușa vreunei ambasade, mai ales că am aflat cum atașați economici ai României au refuzat să le intermedieze contacte cu firme din țările în care erau reprezentanții țării noastre. O asemenea manieră de lucru este inadmisibilă! Există atașați comerciali care, în 20 de ani de stat în misiune, nu au fost în stare să intermedieze un singur contract! Întrebarea este: de ce nu sunt trimiși la pensie? Voi trimite un raport ministrului Constantin Nită, care știu că vrea să schimbe această situație”, a conchis Lia Olguța Vasilescu. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: lia olguța vasilescu, târgul innotrans, primarul craiovei, la berlin

Leave a Reply


Current month ye@r day *