Noul turn de control al Aeroportului Craiova a fost inaugurat

10/10/2014 4:20 pm0 comments

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, vineri, la inaugurarea oficială a noului turn de control de la Aeroportul Craiova, construit printr-o investiție finanțată din bugetul propriu al CJ și echipat de către Regia Autonomă Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

02„ Pentru noi, Aeroportul Craiova reprezintă unul dintre cele mai importante obiective, dar și una dintre cele mai notabile reușite ale ultimilor ani, dezvoltarea sa pornind aproape de la zero și cunoscând o evoluție spectaculoasă până nivelul actual, creștere care, așa cum arată și Master Planul General de Transport, va continua în viitor.
Desigur, poate părea surprinzător ca, într-o perioadă atât de scurtă, de șase ani, Aeroportul Craiova să devină al doilea din țară, ca volum de activitate. Este o estimare care ne motivează și mai mult, care ne obligă să mergem mai departe cu investițiile.
01Master Planul de Transport relevă că aeroportul nostru va avea în următorii ani o amplă dezvoltare, cu extinderea terminalelor în două etape, cu peste 8.000, respectiv cu peste 12.000 de metri pătrați, cu extinderea platformei, tot în două faze, cu analizarea oportunității de creare a unui terminal cargo. Sunt lucruri cu adevărat importante, care vor întregi acest proiect de succes al Consiliului Județean Dolj“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Directorul general al Regiei Autonome ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, a precizat că eforturile Consiliului Județean Dolj de a construi un nou turn de control vor fi dublate printr-o investiție a Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian, care vizează modernizarea și îmbunătățirea echipamentelor și a sistemelor existente pe Aeroportul Craiova.
„Sunt onorat să particip la inaugurarea noului turn de control al Aeroportului Craiova, un eveniment în premieră națională după aproape 40 de ani. Vechiul turn a fost dat în folosință în 1959, odată cu redeschiderea aerodromului pentru traficul aerian civil după înființarea sa, în 1938.
În perioada 1998 – 1999, au fost efectuate de către Regia Autonomă ROMATSA – 04Direcția de Asigurare a Navigației Aeriene Craiova lucrări de reparație și dotări cu echipamente necesare funcționării la standarde internaționale. În anul 2013, prin grija Consiliului Județean Dolj, a fost ridicată clădirea noului turn de control al Aeroportului Craiova, necesară atât pentru activitatea operațională, cât și pentru cea administrativă.
Răspunzând unei nevoi permanente de modernizare a serviciilor de navigație aeriană furnizate de controlorii de trafic, în anul 2013 ROMATSA a efectuat lucrări de amenajare a spațiilor în clădirea noului turn de control și a amplasat echipamente specifice în valoare de aproximativ 214.000 de euro.
La Craiova, vă spun în premieră că nu ne vom opri aici. Împreună cu echipa mea, am analizat și suntem de acord că va trebui să schimbăm anumite echipamente și mă refer la acele sisteme pentru siguranța în aviație. De asemenea, dorim ca acest sistem de aterizare instrumentală – ILS existent la Aeroportul Craiova să fie îmbunătățit și să-i creștem categoria.
06Mă bucur să constat că, în primele nouă luni din 2014, au fost înregistrate 3.410 mișcări de aeronave, cu 85 la sută mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Aproape că s-a dublat traficul pe Craiova, iar acest lucru reprezintă o veste foarte bună. De asemenea, colaboratorul meu, domnul Aleodor Frâncu, mi-a spus că a fost plăcut surprins să constate că, într-un plan strategic pe următorii cinci – șase ani, se prognozează că Aeroportul Craiova va ajunge pe locul al doilea în România, după Otopeni. Sigur că va fi foarte greu, pentru că aveți concurență. Este adevărat că, în aceste condiții de creștere a traficului aerian, Aeroportul Craiova va juca în viitor un rol esențial în dezvoltarea regională“, a spus directorul general al Regiei Autonome ROMATSA, Ion Aurel Stanciu.
Prezent la evenimentul de la Aeroportul Craiova, prefectul județului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a declarat: „Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la inaugurarea noului turn de control. Este încă o dovadă că Guvernul României acordă o atenție sporită dezvoltării aeroporturilor din toate zonele țării. Vreau să îi mulțumesc și domnului președinte al consiliului județean pentru toate eforturile făcute ca acest aeroport să arate atât de bine, într-o perioadă foarte scrută. Apreciez colaborarea autorităților locale cu cele centrale, o conlucrare fructuoasă, așa cum se vede, și le doresc succes în continuare. Știu că ambiția noastră oltenească ne va face să fim pe locul al doilea în țară, ca aeroport internațional.“ 08
Construirea noului turn de control al Aeroportului Craiova, clădire cu înălţimea de peste 22 de metri, a fost realizată printr-o investiţie de aproape 3 milioane de lei, fonduri asigurate în totalitate din bugetul Consiliului Judeţean Dolj.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: președintele consiliului județean (cj) dolj, aeroportul craiova, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *