„Micul artist popular, pe urmele bunicilor”, proiect pentru copiii Centrului social „Best Life”

25/11/2015 2:16 pm0 comments

Centrul social pentru copii „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei continuă parteneriatul educațional încheiat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Dolj.

IMG_2125În cadrul acestuia, în lunile noiembrie și decembrie, copiii așezământului social sunt implicați în proiectul „Micul artist popular, pe urmele bunicilor”, inițiat de Centrul Culturii Tradiționale Dolj, cu sprijinul voluntarilor, studenți ai Facultății de Litere, Universitatea din Craiova. La primele întâlniri, beneficiarii au realizat animăluțe pe foi cartonate și din frunze, urmând ca la următoarele activități să lucreze obiecte cu specific tradițional. „Este unul din proiectele pe care noi, echipa Centrului, îl îndrăgim foarte mult, pentru că fiecare dintre noi ne-am dorit foarte mult interacțiunea cu copiii, adică să dăm către copii munca noastră. Ne-am dorit pentru copii să aibă șansa extraordinară să descopere că de fapt noi călătorim prin satele Doljului și că-i descoperim pe bunicii lor, descoperim animalele domestice, bătătura românească, așa cum se păstrează ea astăzi. Și ne sunt foarte dragi acești copii pentru că ei au receptat informația oferită de noi, s-au atașat de cele cinci studente ale Facultății de Litere, foarte talentate, care i-au învățat să facă animale pe scoarță de copac, povestesc despre viața la țară pentru că ele, la rândul lor, au în continuare legături cu satul și cunosc foarte multe lucruri. Și, foarte important, studiază folclorul în facultate și realmente aceste studente vin să-și completeze teoria pe care o primesc în facultate”, a declarat Laura Pumnea, referent în cadrul CJCPCT Dolj.
Povești despre viața la sat

Reprezentanții Centrului Culturii Tradiționale apreciază rolul acestui proiect cultural atât pentru copii, cât și pentru voluntari și pentru echipa Centrului Culturii Tradiționale. „Proiectul este foarte important pentru acest trio: copiii Centrului social Best Life, de la care noi am învățat enorm, pentru că sunt foarte deschiși, foarte calzi, foarte receptivi și talentați. Ei cunosc foarte multe, ne învață și pe noi, ne povestesc lucruri ce țin de bunicii lor, foarte importante pentru noi, și în felul acesta toate studiile de teren ajung să se transforme în povești pe care copiii să le asimileze frumos, să afle că sunt obiceiuri la țară, că sunt ritualuri, că atunci când bunica spune o rugăciune e de bine pentru întreaga familie, și tot de bine e când îi învață să iubească animalele, să le hrănească, să se bucure de aerul curat de la țară. Noi aici asta le spunem: povești despre viața la sat, așa cum se păstrează el astăzi, dar și despre toată bogăția cu care el vine din urmă”, a adăugat Laura Pumnea, din cadrul CJCPCT Dolj.

Voluntarii mărturisesc că au foarte multe de învățat de la copii și că sunt mulțumiți de rezultatele acestui proiect. „Aici ne ocupăm timpul în mod frumos. Este frumos să lucrezi mai ales cu cei mici, pentru că ei sunt foarte inventivi, foarte bucuroși când lucrăm ceva cu ei”, a spus Corina Matei, voluntar.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: best life, arhiepiscopia craiovei, centrul social pentru copii

Leave a Reply


Current month ye@r day *