Mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

24/01/2017 11:37 am0 comments

„Ziua Unirii Principatelor Române ne oferă prilejul de a evoca una dintre cele mai strălucite pagini ale trecutului nostru, un moment de referință în parcursul creării statului național, unitar și suveran, dar și de afirmare a marilor valori la care ne raportăm și astăzi.

Unire (12) Unire (2) Unire (6) Unire (8)

Prefigurată prin acțiunile patriotice ale revoluționarilor pașoptiști, mișcarea unionistă din ianuarie 1859 s-a bucurat de sprijinul popular, dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în Moldova și în Țara Românească, împlinind voința de secole a înaintașilor noștri: unirea.
Începea atunci un drum deloc ușor, de-a lungul căruia a fost înfăptuită unificarea politică și instituțională a celor două principate, așezând pentru prima dată țara noastră în istorie sub numele de «România»; un drum care ne-a condus la împlinirea dezideratului Marii Uniri, în 1918.
24 ianuarie 1859 a fost și punctul de început al unui proces de modernizare statală și aliniere la valorile europene, piloni ai unui prezent onorant, în care România este o voce respectată în spațiul comunitar, sărbătorind un deceniu de apartenență la Uniunea Europeană și de participare la adoptarea deciziilor majore care definesc viitorul.
În calitate de președinte al Consiliului Județean, doresc să adresez tuturor craiovenilor și doljenilor, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, cele mai alese gânduri ale noastre, alături de calde urări de sănătate, putere de muncă și mult succes în noul an.“

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: mesajul președintelui consiliului județean dolj, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *