Mai multe biserici din Oltenia îşi sărbătoresc hramul de praznicul Adormirea Maicii Domnului

14/08/2014 6:50 pm0 comments

Foarte multe locaşuri creştin – ortodoxe din Mitropolia Olteniei sunt puse sub purtarea de grijă a Maicii Domnului şi îşi sărbătoresc hramul vineri, 15 august, de praznicul „Adormirea Maicii Domnului”. Printre cele mai cunoscute amintim mănăstirile Polovragi, Tismana, Bistriţa, Frăsinei şi Paraclisul mitropolitan „Maica Precista – Dudu” din Craiova.

Irineu

Aşezată într-un loc pitoresc, la poalele Munţilor Polovragi, în vecinătatea Cheilor Olteţului, Mănăstirea Polovragi este un monument istoric ce datează de peste 600 de ani (atestat în jurul anului 1505). În zi de hram, sfântul aşezământ monahal îmbracă haine de sărbătoare, bucuria fiind sporită de prezenţa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei care va săvârşi aici Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.
Un alt aşezământ monahal de tradiţie care îşi sărbătoreşte hramul în această zi, considerat cel mai vechi din Ţara Românească, este Mănăstirea Tismana, ctitoria Cuviosului Nicodim, reorganizatorul vieţii monahale pe aceste meleaguri. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi să treacă în aceste zile pragul Mănăstirii Tismana. La ceas de sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită la altarul de vară al mănăstirii de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova.
În Arhiepiscopia Râmnicului două dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale îşi sărbătoresc hramul de praznicul „Adormirea Maicii Domnului”. Mănăstirea Bistriţa, sfânt locaş construit între anii 1492 – 1494 de către boierii craioveşti, care adăposteşte moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. De asemenea, Mănăstirea Frăsinei, datează din anul 1710, fiind reconstruită şi rectitorită de Sfântul Ierarh Calinic în 1863, cel care introduce aici reguli de vieţuire monahală specifice Muntelui Athos.
La cei peste 400 de ani de existenţă, Biserica „Madona-Dudu” din Craiova este unul dintre cele mai importante locaşuri de cult creştin – ortodox din Cetatea Băniei, cu un important rol cultural şi filantropic în decursul secolelor. Pentru cei care au beneficiat de sprijinul acestui sfânt locaş prin acordarea de burse şcolare şi alte forme de ajutor se numără nume cunoscute precum Constantin Brâncuşi sau Nicolae Titulescu. Numeroşi credincioşi sunt aşteptaţi în zi de hram, să participe la Sfânta Liturghie şi să se închine la icoana făcătoare de minuni a „Maicii Precista de la Dud”, care se află în acest sfânt locaş. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: polovragi, paraclisul mitropolitan „maica precista - dudu”, frăsinei, tismana, bistriţa

Leave a Reply


Current month ye@r day *