Jandarmii au prins doi hoţi care furau lalele din centrul Craiovei

29/04/2015 11:51 am0 comments

jandarmi actiuneÎn cursul nopţii de miercuri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflată în timpul executării unei misiuni de menţinere a ordinii publice, în zona centrală din municipiul Craiova, a surprins doi bărbaţi care aveau asupra lor, în 3 sacoşe voluminoase, mai multe lalele cu bulb proaspăt recoltate.

Jandarmii au legitimat cele două persoane, constatând că se numesc B. S., de 54 ani şi S. D., de 34 ani, ambii din comuna Podari, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că aceştia au sustras 111 lalele cu bulb, în vederea comercializării, prin distrugerea unei porţiuni de aproximativ 6 m2 din spaţiul verde amenajat pentru ambientarea părculeţului situat în zona bisericii „Sf. Treime”.
Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt, fapte prevăzute de Codul Penal şi au fost înaintate organelor competente pentru soluţionare.
Florile sustrase au fost restituite reprezentanţilor RAADPFL Craiova pe bază de proces verbal.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: jandarmii, centrul craiovei

Leave a Reply


Current month ye@r day *