IPS Părinte Mitropolit Irineu, șapte ani de la întronizare

27/07/2015 9:25 pm0 comments

pozaAstăzi, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, se împlinesc şapte ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. 

Părintele Mitropolit Irineu Popa s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1957, în localitatea vâlceană Perişani. În anul 1975 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1980. A urmat cursurile Institutului Teologic Universitar de la Bucureşti. După absolvirea studiilor universitare, a fost primit în obştea monahală a Mănăstirii Frăsinei, primind numele de Irineu.
În anul 1985 a fost admis la şcoala doctorală a Institutului Teologic din Bucureşti, unde a studiat pe disciplina patrologie. După ce, timp de un an, a urmat cursuri de limbă şi literatură franceză în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Grenoble, şi-a continuat studiile doctorale pe specialitatea teologie dogmatică la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge“ din Paris. Din anul 2005 este doctor în drept civil al Facultăţii de Drept din Craiova. A desfăşurat o bogată activitate didactică ca profesor de istoria Bisericii Universale la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, istoria culturii şi civilizaţiei bizantine, teologie morală şi teologie dogmatică la Facultatea de Teologie din Craiova, al cărui decan este din anul 2008.
În data de 6 septembrie 1991 a fost rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. La data 8 iulie 2008, a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Ceremonia de instalare a avut loc la data de 27 iulie 2008, în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova.
Activitatea publicistică s-a concretizat prin numeroase articole, studii, volume şi cărţi, publicate la edituri de prestigiu din ţară şi străinătate. Între cele mai importante lucrări de unic autor se numără: „La Personne et la communion des personnes dans la theologie de Saint Basile le Grand” (Paris, 1991; Bucureşti, 2011), „Convorbiri despre spovedanie” (Bucureşti, 1960), „Antim Ivireanul, învăţător, scriitor, personaj” (Bucureşti, 1997), „Experienţe mistice la Părinţii orientali, vol. I şi II” (Bucureşti, 2005; Craiova, 2012), „Iisus Hristos sau Logosul înomenit” (Bucureşti, 1999), „Omul-Fiinţă spre îndumnezeire” (Alba Iulia, 2000), „În duhul Sfinţeniei lui Hristos” (Craiova, 2001), „L’Eglise communion des hommes dans la Sainte Trinite” (Craiova, 2003), „Le Mistere de la Sainte Trinite dans la communion des Personnes” (Craiova 2003), „Substanţa morală a dreptului” (Bucureşti, 2009), „Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veac” (Craiova, 2010), „Iconomia plinirii vremilor în Hristos” (Craiova, 2013), „Ca toate să fie iarăşi reunite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Craiova, 2014), „Aşteptând pe Cel ce este şi Cel ce va veni, Atotţiitorul” (Craiova, 2015). Este şi autorul unor traduceri: „Şcoala rugăciunii” de Antonie de Suroj (1994), „Stareţul Ambrozie de la Optina” de John Dunlop (1994), „Mistica vederii lui Dumnezeu” de Stareţul Sofronie (1995), „Ortodoxia” de Paul Evdokimov (1996), „Omilii şi cuvântări”, `Din ospăţul Stăpânului~ şi „Dascălul pocăinţei” de Sfântul Ioan Gură de Aur (1995 şi 1996).
Din anul 2009 este reprezentantul ales al Bisericii Ortodoxe Române în Comitetul Central al Conferinţei Bisericilor Europene. În data de 22 noiembrie 2010, activitatea cărturărească a Mitropolitului nostru a fost încununată cu titlul de membru de onoare al Academiei Române.

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: sfântului mare mucenic pantelimon

Leave a Reply


Current month ye@r day *