ÎPS Irineu, la hramul Bisericii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

30/06/2014 10:06 am0 comments

IrineuBiserica închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Craiova a fost şi anul acesta neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi veniţi din toate zonele municipiului pentru a sărbători duminică, 29 iunie, hramul sfântului lăcaş.

Bucuria duhovnicească a praznicului a fost sporită de prezenţa în mijlocul credincioşilor a chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic al acestei duminici şi contextualizând, a prezentat viaţa şi jertfa mucenicească a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, modele de următori şi propovăduitori ai acestor învăţături. “Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă, spune Mântuitorul Iisus Hristos, sintetizând prin acest îndemn întreaga învăţătură pe care ne-o oferă în pericopa evanghelică a acestei duminici. Într-un cuvânt, trebuie să dăruim lui Dumnezeu inima si sufletul nostru, pentru că dacă le oferim celor materiale, pământului, pământ vom fi. Aşa cum tot Mântuitorul ne spune: unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Iar Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au urmat această învăţătură şi au lăsat toate ale acestei lumi pentru a căuta Împărăţia cerurilor şi răsplata a fost cea promisă de Mântuitorul Hristos: Împărăţia cea veşnică şi primirea lor în ceata drepţilor, acolo unde nu este durere, întristare sau suspin. Ei au primit moarte martirică în aceeaşi zi, 29 iunie, mărturisind pe Dumnezeu până în ultima clipă a vieţii lor pământeşti”, a precizat Mitropolitul Olteniei. La final, IPS Irineu i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli, printre sărbătoriţi numărându-se şi unul dintre cei doi preoţi slujitori ai bisericii, părintele Petre Mocanu.
Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Craiova a fost menţionată pentru prima dată într-un document de danie emis de domnitorul Matei Basarab în anul 1635. Este refăcută din temelie în anul 1781 de ctitorii Matei Brânzan si „Popa Hristea”. Biserica este închinată Episcopiei Râmnicului în 1784, iar preotul Hristea se călugăreşte luând numele de Hariton şi lasând toată averea lui sfântului lăcaş. Pisania actuală indica 1784 drept an de fundaţie, dar textul respectiv este scris peste un altul cu alfabet mixt – chirilic-latin – ceea ce dovedeşte o vechime mai mare a bisericii. Aşezământul a mai suferit reparaţii in anii 1853 – 1855, 1883 şi 1904, iar restaurarea din 1956-1960 i-a redat forma iniţială cu decoraţii de cărămidă aparentă, făcând din acest asezamânt unul din locurile de pioasă amintire ale Craiovei. Ultima restaurare a sfântului lăcaş a vizat refacerea picturii şi fost realizată în anul 1994, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei.(S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: hramul bisericii “sfinții apostoli petru și pavel”, craiova, ips oltenia irineu

Leave a Reply


Current month ye@r day *