ÎPS Irineu a slujit ieri la Mănăstirea Jitianu

03/02/2015 9:31 am0 comments

Luni, 2 februarie, de praznicul Întâmpinarea Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor care au venit spre rugăciune la Mănăstirea Jitianu, unde a săvârșit slujba Sfintei Liturghii în sobor de preoți și diaconi.

jitianuCu acest prilej, monahul Nectarie Văcăruş a fost hirotonit ierodiacon, iar diaconul Vasile Mănescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Hodoreasca, Protoieria Târgu Jiu Sud, judeţul Gorj.
“Întâmpinarea Domnului este în fapt şi întâmpinarea noastră. Simţim în această zi de praznic cum Dumnezeu ne întâmpină în Sfânta Biserică, ne aşteaptă ca să ne poarte la sânul Său pe drumul către Împărăţia cea veşnică, să vorbească ceva deosebit sufletelor noastre, să ne lumineze, să îndepărteze de la noi suferinţele, necazurile şi durerile. De aceea este necesar să fim pregătiţi pentru a putea fi şi noi primiţi de către Mântuitorul Hristos şi a primi de la El chemarea pe care o va adresa drepţilor la sfârşitul lumii <<Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii>>. Pentru aceasta trebuie însă să fim pregătiţi să-L primim întâi noi pe Mântuitorul Hristos, aşa cum Îl rugăm în rugăciune: <<Vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule, sufletele noastre>>”, a subliniat Mitropolitul Olteniei.
Situată în apropierea municipiului Craiova, Mănăstirea Jitianu are aproape şase secole de istorie şi tradiţie ortodoxă. A fost menţionat documentar la începutul secolului al XVI-lea drept ctitorie a boierilor Craioveşti. Conform tradiţiei, este prima biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân, în amintirea oştenilor căzuţi în luptele de la Rovine. Edificiul actual al Mănăstirii Jitianu, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, s-a construit între anii 1654-1658. Biserica a fost renovată în perioada 1925 – 1932, iar o altă consolidare s-a făcut după cutremurul din anul 1977. În prezent funcţionează ca mânăstire de călugări, adăpostind un număr de opt vieţuitori.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: manastirea jitianu, ips irineu

Leave a Reply


Current month ye@r day *