Ion Prioteasa, la deschiderea Muzeului de Artă Craiova: Mă bucur că putem reda Craiovei una dintre cele mai impunătoare clădiri

19/03/2015 5:00 pm0 comments

Autorităţi locale şi judeţene, precum şi oameni de cultură au fost prezenţi, joi, la deschiderea oficială a Muzeului de Artă Craiova, în urma unui amplu proces de consolidare și restaurare.

3 „Este o zi istorică. După aproape zece ani de la primele demersuri pe care Consiliul Județean Dolj le-a inițiat pentru a reabilita cel mai frumos edificiu din sudul României, putem spune astăzi că ne aflăm în fața unui nou început. Cu sprijinul fondurilor europene, în valoare de șase milioane de euro, a fost consolidată și restaurată o clădire care va rezista încă o sută de ani de acum înainte.7
Palatul «Jean Mihail», așa cum este cunoscută clădirea în care funcționează Muzeul de Artă Craiova, a aparținut celui mai bogat român de la începutul secolului trecut. Numai pentru acest aspect și cred că ar trebui vizitat de foarte multă lume. Tot aici au fost găzduiți regi ai României – Carol I și Ferdinand -, înalți oficiali polonezi aflați în exil după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în frunte cu mareșalul Edward Smigly-Rydz, şeful Cartierului General al armatei poloneze, și președintele Ignacy Moscicki, dar și Iosip Broz Tito, care a condus din această clădire operaţiunile de eliberare a Belgradului.
5Muzeul de Artă Craiova este astăzi una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale din România, deținând peste 12.000 de opere, între care se află șase lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși, precum și colecțiile neprețuitului pictor craiovean Ion Țuculescu. Iar cadrul în care ele sunt expuse este unul cu totul deosebit prin rafinament și somptuozitate, cu aceste scări din marmură de Carrara, cu mătasea de Lyon care îmbracă pereții, cu splendidele oglinzi venețiene, cu multitudinea elementelor decorative atent lucrate, multe dintre ele aurite, și candelabrele ornate cu cristale de Murano. 9
Mă bucur că putem reda Craiovei una dintre cele mai impunătoare clădiri, care adăpostește un tezaur cultural inestimabil“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: presedinte cj dolj, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *