Ion Prioteasa: Întrunirea ICOM GLASS reprezintă cea mai importantă manifestare muzeistică din Cetatea Băniei în anul 2014

06/10/2014 5:19 pm0 comments

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, luni, la deschiderea manifestărilor prilejuite de prima întrunire în România a Comitetului Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM) GLASS, care marchează totodată și aniversarea a 55 de ani de activitate.

02 05Cu acest prilej, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a vorbit invitaților despre investițiile pe care consiliul județean le-a realizat pentru păstrarea și promovarea bogatului patrimoniu cultural, reafirmând implicarea instituției în sprijinirea pe mai departe a acestui domeniu.
„Mă bucur că pot fi alături de dumneavoastră astăzi, la deschiderea unui eveniment cu totul deosebit pentru Craiova, pentru județul Dolj și pentru țara noastră, eveniment care este onorat prin prezența unor oameni speciali, oaspeții noștri din 14 țări.
Întrunirea ICOM GLASS reprezintă cea mai importantă manifestare muzeistică din Cetatea Băniei în anul 2014 și suntem mândri de faptul că România a putut organiza o astfel de reuniune, că Muzeul Olteniei reușește să reunească în orașul nostru un număr atât de mare de reputați specialiști, care reprezintă autoritatea internațională în domeniul patrimoniului din sticlă.
Trei expoziții vor fi vernisate astăzi și vor rămâne deschise publicului larg, iar vizitatorii din toată Oltenia vor putea cunoaște, pe această cale, o parte esențială a moștenirii culturale din multe zone ale României.
Evenimentul care debutează astăzi vine să confirme încă o dată faptul că politica pe care am promovat-o în sfera culturală, materializată prin investiții în valoare totală de peste 20 de milioane de euro, a fost o reușită, că toate eforturile făcute au meritat, chiar și dacă ar fi să culegem doar astăzi roadele lor.
01Vă spun, cu toată prietenia, bun venit la Craiova, sperând că vă veţi reaminti cu plăcere de această zonă şi că veţi reveni în mijlocul nostru. Doresc, totodată, să o felicit pe colega noastră Simona Gheorghe, expert restaurator în cadrul Muzeului Olteniei, care a reuşit, prin intermediul proiectului susţinut anul trecut, cu ocazia întrunirii din Bratislava, să aducă la Craiova reuniunea ICOM GLASS, o manifestare care, de-a lungul timpului, a fost găzduită de metropole precum New York, Barcelona, Istanbul și Lisabona.
Felicitările mele se îndreaptă, în egală măsură, către toți cei implicați în organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment, către colegii noștri de la Muzeul Olteniei. Vă doresc mult succes și vă asigur, încă o dată, că rămânem alături de dumneavoastră, că aveți sprijinul nostru în tot ceea ce întreprindeți“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, președintele ICOM GLASS, Reino Liefkes, reprezentant al „Victoria and Albert Museum”, din Londra, a evidențiat rolul important pe care specialiștii Muzeului Olteniei îl au în domeniul patrimoniului de sticlă, apreciind implicarea autorităților județene în susținerea financiară a culturii. „Este o mare plăcere și onoare să fiu prezent astăzi, în Craiova, la reuniunea ICOM GLASS, unul dintre cele mai active comitete ale Consiliului Internațional al Muzeelor, care se întrunește anual într-o metropolă importantă.
Suntem onorați să ne aflăm în România, este pentru prima dată când comitetul nostru se reunește aici și, pentru mulți dintre participanți, care provin din 14 state, este pentru prima oară când vizitează această țară.
Ne bucurăm că putem fi prezenți în Craiova, în Dolj, pentru că acest județ a investit atât de mult în cultură, în ultimii ani, și este exemplar modul în care se urmărește regenerarea întregii zone prin investiții pe care Consiliul Județean Dolj le-a făcut în domeniul cultural.
Craiova găzduiește două dintre instituțiile muzeale de importanță majoră din 07România – și este minunat faptul că le vom putea vedea pe ambele astăzi -, precum și un departament universitar dedicat studiilor muzeografice“, a declarat Reino Liefkes, președintele ICOM GLASS.
La evenimentul găzduit de Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, și de cel al ICOM GLASS, Reino Liefkes, au mai participat directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, prof. univ. dr. Ioan Opriş, specialist în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, Virgil Ştefan Niţulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român și preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, Dan Octavian Paul, șeful Laboratorului Zonal de Restaurare Conservare de la Muzeul Banatului Timişoara și preşedintele Comitetului Naţional Român ICOM, și Simona Gheorghe, expert restaurator în cadrul Muzeului Olteniei și membru al ICOM GLASS.
În cadrul manifestărilor ocazionate de întrunirea Comitetului ICOM GLASS au fost vernisate expozițiile „Icoane pe sticlă”, „Sticla – memorie și artă” și „Artiști sticlari români”, expoziții care vor rămâne deschise publicului până în data de 15 noiembrie 2014. (S.M.)

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: președintele consiliului județean (cj) dolj, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *