Ion Prioteasa, distincţie pentru susținerea și promovarea Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”

24/11/2015 8:48 pm0 comments

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, marți, o distincție specială pentru susținerea și promovarea Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină”, un eveniment cultural care reunește în cadrul expoziției de la Muzeul Olteniei lucrări ale unor artiști care provin din țări de pe șase continente. 

Salon Caricatura (9)

„Mulțumesc pentru această distincție, care mă onorează și pe care înțeleg să o primesc în numele unei întregi echipe, grație căreia s-a construit această frumoasă tradiție a organizării Salonului Internațional de Caricatură.
Am dorit să particip în mod special la deschiderea oficială pentru a mă bucura de o manifestare culturală de înaltă ținută, dar și pentru a mă întâlni cu bunul și vechiul meu prieten, maestrul Gabriel Bratu.
Salon Caricatura (3)Două instituții importante ale Consiliului Județean Dolj, Muzeul Olteniei și Muzeul de Artă, și-au dat mâna pentru a pune în operă acest eveniment, care împlinește, iată, zece ani de când este organizat sub diverse forme. În fiecare an, cele mai bune lucrări de caricatură din țară și din străinătate sunt expuse pe simezele Muzeului Olteniei. Această expoziție se derulează în cadrul proiectului «Craiova – Capitală Europeană a Culturii 2021», cum, de altfel, toate manifestările culturale care sunt organizate de către instituțiile consiliului județean sunt dedicate acestui demers lăudabil al municipalității”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La evenimentul inaugural, desfășurat în Sala „Ștefan Ciuceanu” a Muzeului Olteniei Craiova, au participat, alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, directorul Muzeului de Salon Caricatura (14)Artă, Emilian Ștefârță, și vicepreședintele Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România, Gabriel Bratu.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: muzeul olteniei, craiova, ion prioteasa

Leave a Reply


Current month ye@r day *