INS: Inflație anuală de 0,94% în mai 2014; prețurile de consum au scăzut cu 0,04% în mai față de aprilie

12/06/2014 11:12 am0 comments

bani gasitiPrețurile de consum au scăzut ușor cu 0,04% în mai 2014 față de luna anterioară, în timp ce, comparativ cu mai 2013, acestea au crescut cu 0,94%, potrivit datelor transmise, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Rata medie lunară a inflației în primele cinci luni din 2014 a fost de 0,3%, față de 0,4% în perioada similară din 2013.
Potrivit datelor INS, mărfurile alimentare s-au ieftinit în mai, atât comparativ cu luna anterioară, cu 0,12%, cât și față de mai 2013, cu 3,16%. În același timp, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,05% în mai față de aprilie și cu 3,21% față de mai 2013. Prețurile serviciilor au scăzut în perioada menționată, cu 0,08% variație lunară, dar au crescut cu 3,86% anual, scrie Agerpres.
În mai față de aprilie, creșteri importante de prețuri au fost consemnate la fructe proaspete cu 5,94%, fructe și conserve din fructe cu 2,80% și cartofi — 1,93%. În schimb, în perioada menționată, s-au ieftinit ouăle cu 4% și zahărul cu 3,06%.
Creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (iunie 2013 — mai 2014) față de precedentele 12 luni (iunie 2012 — mai 2013), determinată pe baza IPC, este 2,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 1,8%, se mai arată în comunicatul INS. (S.M.)

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: institutul național de statistică, prețurile de consum

Leave a Reply


Current month ye@r day *