ICOM GLASS 2014 la Muzeul Olteniei Craiova

04/10/2014 1:32 pm0 comments

afis - Glass Memories and ArtCreat în anul 1946, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) este organizaţia internaţională a muzeelor şi a profesioniştilor din domeniul muzeelor, care se angajează să conserve şi să asigure continuitatea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural mondial, actual şi viitor, material şi imaterial.

ICOM se află într-o relaţie de asociere cu UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) şi se bucură de un statut special – consultativ – pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC).
Activitatea ICOM se desfăşoară în comitete internaţionale, Comitetul Internaţional ICOM GLASS aniversând în acest an 55 de ani de activitate. Întâlnirile anuale ale comitetului au ca scop punerea în evidenţă a patrimoniului de sticlă dintr-o anumită ţară, pe baza proiectelor prezentate în faţa comitetului de unul dintre reprezentanţii ţărilor afiliate. În cadrul întâlnirii anuale a Comitetului Internaţional ICOM GLASS din anul 2013, care s-a desfăşurat la Bratislava, au fost prezentate două proiecte pentru desfăşurarea următoarei întâlniri, unul de către Germania şi altul de către România. Proiectul prezentat de către reprezentantul nostru (expert restaurator sticlă în cadrul Laboratorului de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei) a fost acceptat, urmând ca întâlnirea aniversară (55 de ani de la înfiinţarea ICOM GLASS) din anul 2014 să fie găzduită de Muzeul Olteniei Craiova, în luna octombrie.afis - Artisti sticlari romani
În România au mai avut loc întâlniri ale unor Comitete ICOM, în număr infim luând în considerare faptul că ţara noastră este membră ICOM din anul 1958 (cu întrerupere, în perioada 1980-1990). Comitetul Internaţional ICOM GLASS vine pentru prima dată în România, semn al interesului acordat propunerilor Muzeului Olteniei privind punerea în lumină a patrimoniului din sticlă.
Organizarea acestui eveniment cultural internaţional va cuprinde mai multe activităţi de promovare a patrimoniului de sticlă din ţara noastră printre care, realizarea unor expoziţii temporare având ca temă sticla istorică şi contemporană, icoane pe sticlă, sesiune de comunicări, vizite documentare la ateliere ale artiştilor sticlari ş.a. Se vor deschide cu această ocazie, la Muzeul Olteniei, expoziţiile Icoane pe sticlă, Sticla – memorie şi artă şi Artişti sticlari români.
afis - IcoanePentru realizarea celor 3 expoziţii, Muzeul Olteniei a colaborat în vederea împrumutului pieselor de patrimoniu cu următoarele muzee:
Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu)
Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu)
Muzeul Ţării Făgăraşului
Muzeul Naţional al Transilvaniei (Cluj-Napoca)
Muzeul de Etnografie Braşov
Muzeul Naţional Secuiesc (Sfântu Gheorghe)
Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti
Expoziţia Icoane pe sticlă prezintă 52 de piese de patrimoniu, cele mai multe fiind clasate în categoria Tezaur. Deţinători: Muzeul Ţării Făgăraşului şi Muzeul Civilizaţiei Transilvane ”Astra” Sibiu.
Expoziţia Sticla – memorie şi artă cuprinde peste 100 de piese din sticlă
de glăjărie de sec. XVI-XIX, aparţinând Muzeului Naţional Brukenthal, Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Muzeului Ţării Făgăraşului, Muzeului Naţional al Transilvaniei, Muzeului de Etnografie Braşov, Muzeului Naţional Secuiesc.
Expoziţia Artişti sticlari români reprezintă o premieră în lumea muzeală, constituindu-se într-o imagine de ansamblu asupra sticlei contemporane a artiştilor români. Sunt prezentate lucrările a 16 artişti sticlari, într-un dialog al generaţiilor.
Vor fi prezenţi la Muzeul Olteniei, membri ai Comitetului Internaţional ICOM GLASS, comitet condus de dl. Reino Liefkes (Victoria and Albert Museum, Londra). La această manifestare sunt reprezentate următoarele ţări: Brazilia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Slovenia, Spania, Suedia, SUA, Australia, Portugalia, Austria şi, bineînţeles, România.
Muzeul Olteniei Craiova se alătură acestei prestigioase manifestări cu colecţia de icoane pe sticlă Marieta şi Ştefan Jianu aflată în expunere permanentă la Casa Băniei, colecţie ce conţine 26 de piese, originare din Transilvania.
Această manifestare culturală are o semnificaţie deosebită în sistemul întrunirilor la nivel internaţional şi este onorant faptul că Muzeul Olteniei Craiova este instituţia care aduce în faţa celor mai cunoscuţi specialişti din domeniu, unele dintre cele mai valoroase piese din sticlă din patrimoniul cultural naţional.
Întregul program, înscris în demersul anual al Laboratorului de Restaurare şi Conservare al Muzeului Olteniei, beneficiază de suportul nemijlocit al Consiliului Judeţean Dolj.
Deschiderea oficială a ICOM GLASS va avea loc în data de 06 octombrie 2014, ora 10, la sediul Secţiei Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova din strada Madona Dudu nr. 14.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: glass colored cehia, complexul naţional muzeal astra, sfântu gheorghe, muzeul Ţării făgăraşului muzeul naţional al transilvaniei, cluj-napoca, muzeul naţional brukenthal, muzeul naţional de artă contemporană bucureşti, sibiu, muzeul de etnografie braşov muzeul naţional secuiesc

Leave a Reply


Current month ye@r day *