Horațiu Buzatu: Domnule Mihai Voicu, vă rog să demisionați din funcția de președinte al filialei PNL Dolj

27/05/2014 11:55 pm0 comments

mihai voicuFostul deputat Horațiu Buzatu îi cere demisia, printr-o scrisoare deschisă, președintelui PNL Dolj, Mihai Voicu pentru rezultatele obținute de organizația doljeană în alegerile pentru Parlamentul European.
Redăm textul integral al scrisorii.

“Domnule Mihai Voicu,
vă rog să demisionați din funcția de președinte al filialei PNL Dolj.
În mod normal, nu ar trebui să aduc și argumente care să-mi susțină rugămintea, deoarece rezultatele obținute de organizația doljeană în alegerile pentru Parlamentul European vorbesc de la sine: 9,38 % s-a mai obținut doar pe vremea Convenției Democratice, sau cu ani în urmă, când PNL nici măcar nu a mai intrat în Parlament.
Și totuși, argumentele sunt necesare, pentru că în buna regulă a mistificărilor folosite mereu, veți încerca să prezentați și acest rezultat vădit dezastruos ca fiind o incontestabilă realizare.
Prin urmare, fără a avea pretenția că voi menționa toate motivele, voi enunța câteva dintre ele care se vor adăuga celui de mai sus și despre care sper că vă vor determina să luați o decizie înțeleaptă.
Domnule Voicu, sub conducerea dvs., filiala PNL Dolj nu mai are activitate. Mai precis, nu se organizează conferințe de presă, nu se organizează întâlniri cu alegătorii, nu se organizează dezbateri despre programele PNL sau despre problemele comunității. Nu există niciun fel de modalitate prin care ideile liberale să fie promovate către cetățenii orașului sau județului. Mai mult decât atât, deși este filiala unui partid politic, PNL Dolj nu are activitate politică. Ședințele săptămânale se țin lunar sau deloc, iar întâlnirile cu organizațiile din județ se țin doar pentru că așa obligă statutul. Oamenii noștri din teritoriu nu sunt susținuți în niciun fel și deși există consilieri județeni și parlamentari, nimeni nu se interesează de ei. În consecință, majoritatea organizațiilor de pe cuprinsul județului s-au desființat sau nu mai au niciun fel de activitate.
Domnule Voicu, deși gestionați (direct sau prin interpuși) activitatea filialei PNL Dolj de aproape un deceniu, nu există un program PNL dedicat orașului Craiova sau județului Dolj. Niciunul dintre colaboratorii dvs. nu a avut preocuparea elaborării de soluții pentru problemele cu care se confruntă orașul Craiova sau județul Dolj. Vă înțeleg, chiar dacă nu sunt de acord. Vă înțeleg pentru că nu v-ați născut aici și cu excepții aproape involuntare, nici nu petreceți timpul aici. Nu sunt de acord deoarece în timp ce dvs. contribuiți la stagnarea județului Dolj, alte zone ale țării sunt sprijinite de reprezentanții lor și se mișcă pe toate planurile: economic, social, cultural, infrastructură, etc. Pentru PNL Dolj, alegerile vin și trec fără să lase urme și prin grija dvs. nici măcar nu există continuitate de la o rundă electorală la alta. De fapt – știți bine ! – nu ați dorit niciodată pregătirea unui candidat pentru Primăria Craiovei sau pentru președinția Consiliului Județean pentru a nu deranja adversarii politici, nici măcar în acest fel.
Domnule Voicu, v-ați înconjurat de prea mulți oameni care utilizează partidul pentru satisfacerea intereselor personale, de multe ori la limita legii sau chiar dincolo de lege. Nu întâmplător, Sergiu Drăgancea (președinte al Curții de Onoare și Arbitraj a PNL Dolj !!!) a fost arestat și ispășește o pedeapsă pentru luare de mită. Nu întâmplător, Călin Viorel (fost vicepreședinte PNL și candidat pentru un post de senator) stă în închisoare pentru evaziune fiscală. Nu întâmplător, există primari în județ care sunt cercetați de DNA. Nu întâmplător, unii dintre aceștia au ajuns după gratii. Nu, acestea nu sunt niște întâmplări vechi, ci sunt un mod de lucru, pentru că bunul dvs. colaborator Dan Mogoș sau sau chiar Mircea Guță, primarul Calafatului, sunt chiar acum anchetați de DNA. Nu încercați să susțineți că în aceste cazuri vorbim despre răzbunări politice. Știm prea bine că nu-i așa ! Prin urmare, nu vă mirați că oameni reprezentativi ai orașului evită Partidul Național Liberal.
Domnule Voicu, ați dovedit mereu că sunteți incapabil să gestionați activitatea organizației județene. Scuza că județul Dolj este prea mare nu poate fi acceptată, deoarece sunteți la fel de incapabil să gestionați activitatea până și în colegiul pe care susțineți că îl reprezentați. Ca să nu vă fie greu în campaniile electorale, v-ați aranjat cel mai mic colegiu electoral din țară. Cu toate astea, sunteți în continuare aproape un necunoscut în localitățile ce îl compun. Nu interacționați în niciun fel cu oamenii locurilor și probabil exasperați de inutilitatea dvs. politică, toți primarii PNL din localitățile colegiului au părăsit partidul. Subliniez, ca să se știe: toți primarii PNL au plecat, nici măcar unul nu a rămas ! Din nefericire, nu-i prima dată când se întâmplă asta, deci nu este o excepție !
Iată de ce, domnule Voicu, vă rog public să plecați de unde ați venit.
Vă rog să vă găsiți un alt loc sub umbrela PNL-ului, eventual într-o filială puternică cu rezultate notabile, adică într-un loc în care incompetența managerială pe care ați probat-o să nu poată produce efecte atât de grave ca aici.
De asemenea, vă rog să aveți în vedere că cele cuprinse în această scrisoare nu sunt susținute doar de mine, ci de mulți alți membri PNL din Craiova și de de pe cuprinsul județului Dolj. Sperăm cu toții că veți avea înțelepciunea de a da curs acestei pretenții justificate, dar dacă demisia dvs. nu se va întâmpla, vom trece cu toții la adunarea de semnături prin care vom cere președintelui partidului și Biroului Permanent Central demiterea dvs.

27 mai 2014

Cu încredere și speranță,
Dan Horațiu Buzatu”

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: horațiu buzatu, pnl dolj, mihai voicu, parlamentul european

Leave a Reply


Current month ye@r day *