Grupare specializată în trafic de persoane şi proxenetism transfrontalieră, destructurată

26/03/2015 1:34 pm0 comments

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Craiova au descins astăzi, la membrii unei grupări infracţionale, specializată în trafic de minori şi proxenetism. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, atât în ţară, cât şi în străinătate.

politie masinaÎn această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat 15 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2014 – martie 2015, membrii grupării ar fi recrutat mai multe minore, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe raza muncipiului Ploieşti şi în Italia, Germania sau Irlanda, încasând bani obţinuţi din aceste activităţi.

În cazul unor victime, recrutarea, adăpostirea şi/sau transportarea în scopul exploatării sexuale s-ar fi realizat prin inducere în eroare (promisiuni de concubinaj/căsătorie) sau prin constrângere fizică şi psihică.

Totodată, o parte dintre victime ar fi fost trecute fraudulos frontiera de stat de către membrii grupării, prin prezentarea unor acte de identitate false sau declaraţii false de consimţământ ale părinţilor la plecarea în străinătate a copilului minor.

La sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti au fost aduse, în vederea audierii, 11 persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: grupare, proxenetism, trafic de persoane, bcco craiova

Leave a Reply


Current month ye@r day *