Ford investeşte jumătate de milion de dolari în proiecte comunitare la Craiova

21/10/2014 4:18 pm0 comments

Ford anunţă o investiţie de aproape jumătate de milion de dolari în programe comunitare adresate locuitorilor Craiovei, ca parte a angajamentului susţinut al companiei pentru comunităţile locale în care funcţionează.

Voluntari Ford _1Investiţiile sunt realizate cu ajutorul Ford Motor Company Fund and Community Services, care a funcţionat de peste 60 de ani cu finanţare permanentă de la Ford Motor Company şi care colaborează cu parteneri din toată lumea pentru a promova condusul preventiv, educaţia şi viaţa comunităţilor locale.

“Suntem fericiţi să putem să investim într-o serie de programe adresate comunităţii şi în plus să schimbăm lucrurile în bine la Craiova, deoarece aceasta este casa noastră, la fel ca şi a celorlalţi cetăţeni ai oraşului. Aceasta face parte din ADN-ul Ford şi din angajamentul nostru global de a crea o lume mai bună”, a declarat Jan Gijsen, Preşedintele Ford România.

Angajaţii Ford România activează în cadrul Corpului de Voluntari Ford România care acum numără peste 350 de membri. Ei vor lucra împreună în comunitate în zilele fără producţie pentru diverse activităţi precum curăţarea spaţiilor publice, modernizarea grădiniţelor, îmbunătăţirea condiţiilor la Grădina Botanică din Craiova şi multe altele.Voluntari Ford _2

“Fabrica din Craiova joacă un rol foarte important pe harta de producţie a mărcii Ford şi sunt foarte mândru să văd astăzi că angajaţii noştri din România imbrăţişează tradiţia companiei privind grija faţă de ceilalţi şi importanţa actului de a da ceva înapoi comunităţii din care faci parte”, a adăugat Gijsen.

Aproape 100.000 de dolari au fost alocaţi în această vară pentru îmbunătăţirea condiţiilor la Universitatea din Craiova, la grădiniţa “Căsuţa Fermecată” şi pentru echipamente medicale noi la Spitalul Judeţean din Craiova.

Echipamente noi pentru Spitalul Judeţean

Ford a implementat deja etape importante prin achiziţionarea unor echipamente medicale esenţiale, precum rampe de distribuire a lichidelor şi incubatoare pentru Spitalul Judeţean din Craiova, care vor fi instalate până la sfârşitul lunii octombrie.

“Ştim cu toţii cât de mari sunt necesităţile în spitalele din România şi sunt fericit că Ford a decis să ne ajute în această perioadă dificilă. Datorită contribuţiei Ford vom avea echipamente vitale la secţiile de Neonatologie şi Pediatrie şi acest lucru este foarte important pentru noi, deoarece acest spital deserveşte aproximativ 3 milioane de pacienţi din Dolj şi din judeţele învecinate”, a declarat Bogdan Fănuţă, Directorul General al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Două săli de curs renovate la Universitatea din Craiova

În plus faţă de echipamentele medicale, Ford a renovat în această vară două săli de curs de la Universitatea din Craiova, instituţie cu care producătorul american a semnat un parteneriat strategic prin care Universităţii i-au fost donate maşini şi motoare în ultimii ani.

Noi proiecte, inclusiv posibilitatea dezvoltării de burse şi a unui centru vocaţional, sunt discutate în prezent de Ford şi conducerea Universităţii din Craiova.

“Mediul economic şi social traversează în prezent o perioadă dificilă şi este foarte important pentru noi să avem un partener ca Ford, un partener care înţelege nevoile şi interesele tinerei generaţii. Cred că împreună cu Ford putem pregăti noua generaţie de specialişti auto competitivă pe plan naţional şi international”, a declarat Dan Claudiu Dănişor, Rectorul Universităţii din Craiova. (S.M.)

 

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
Tags: ford, craiova

Leave a Reply


Current month ye@r day *